Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia, după pârjol

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 26 august 2009 · ·

Grecii afectaţi de incendiile care au mistuit împrejurimile Atenei vor fi despăgubiţi şi se va lansa şi un program de refacere a mediului înconjurător, au anunţat autorităţile elene. Sursa: Reuters

Fiecare victimă va avea o locuinţă asigurată şi va fi despăpgubită pentru pierderile suferite, iar pădurile distruse vor fi refăcute, a anunţat purtătorul de cuvânt al executivului elen, Vanguelis Antonaros.

"Fiecare victimă trebuie să aibă asigurată o locuinţă, să fie despăgubită pentru pagubele suferite, iar mediul să fie readus la starea iniţială", a explicat oficialul.

Antonaros a anunţat că guvernanţii vor lăsa deoparte birocraţia şi vor demara cât mai repede procesul de construcţie al unor drumuri care să ofere accesul în pădurile afectate de incendii, în scopul curăţării acestora. De asemenea, grecii îşi propun să facă amenajări împotriva eroziunii solului. Armata va fotografia zonele sinistrate, pentru a crea o imagine de ansamblu a distrugerilor provocate de foc.

Fondurile alocate

Autorităţile greceşti pregătesc prime de 750 de euro pentru fiecare metru pătrat de casă distrusă. Fondurile alocate vor despăgubi proprietarii de case cu suprafeţe de până la 120 de metri pătraţi. Ajutorul pentru reparaţii se va ridica la 450 de euro pe metru pătrat.

Guvernul va pune la dispoziţia prefecturilor şi mnicipalităţilor din jurul Atenei o subvenţie în valoare totală de 3,3 milioane de euro, pentru nevoi imediate. Purtătorul de cuvânt al Executivului grec a anunţat şi ajutoare pentru agricultorii ale căror culturi şi terenuri agricole au suferit pagube în urma incendiilor.

Aproximativ150 de locuinţe au fost mistuite de incendii şi alte 21.000 de hectare de vegetaţie au ars, Un prim bilanţ realizat de Ministerul Mediului şi al Lucrărilor Publice din Grecia.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 53 minute
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 21 minute
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Stelian Ion susține că numele său și al altor colegi din USR Constanța apare în listele de susținători ai partidului Dianei Șoșoacă

Ziua Constanta acum 59 minute
Candidatul ADU la funcția de primar al Municipiului Constanța, Stelian Ion susține că a fost sesizat că numele său apare în listele de susținători ai partidului SOS, al Dianei Șoșoacă. Stelian ion menționează că a depus o solicitare la Biroul Elect

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum 54 minute
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 7 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 3 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 7 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 3 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°