In Romania, justitia si deciziile ei sunt asa, o chestie relativa. Lasi treaba sa se linisteasca o vreme, intr-un dosar dintr-un sertar, si apoi, daca „interese majore” o cer, scoti dosarelul la revizie. Cam asa se intampla acum cu descarcarea arheologica a unei parti din masivul Carnic, din DOSARUL NATONAL ROSIA MONTANA. De ce-i spun asa, de ce il scriu cu majuscule? Pentru ca asa se scrie istoria Romaniei. Insa asta pare a nu-l interesa pe ministrul Culturii, Kelemen Hunor. Si, cu atat mai putin, compania hamesita dupa aur si bani.
Nici un guvern al ultimilor ani n-a indraznit sa dea, cu adevarat, unda verde exploatarii cu cianuri a zacamintelor de aur, argint si alte metale pretioase, ale caror vinisoare strabat roca Muntilor Apuseni. Nici un guvern si nici un presedinte de stat roman n-a vrut sa aiba pana acum pe constiinta transformarea uneia dintre cele mai frumoase zone carpatine a Romaniei, care in adancuri pastreaza memoria stramosilor tarii, intr-o cloaca imensa de cianuri rosii si otravite, intr-un tinut sterp in care nu mai calca vreme de decenii nici un turist.
Insa poate ca pe unii chiar ii intereseaza ca vestigiile dacice si romane din zona Rosiei Montane si din imprejurimi sa dispara. Cum se relativizeaza justitia, se poate relativiza si istoria. Pe cand nemtii se bucura si fac un eveniment national din fiecare decizie a UNESCO de inscriere a vreunei zone sau monument al lor in patrimoniul cultural universal, romanilor nici ca le pasa. Au vazut o reclama la televizor in care se promit, la modul pur promotional, ceva bani si gata, dracusorul si-a bagat coada. Nu mai au tara, nu mai au tata, pe mama intepenita o pun in geam, cand vine postasul cu pensia.
Am scris in cateva randuri, din Germania, despre Rosia Montana. Un oficial roman, fost ministru al Mediului in Romania, Bogdan Nemirschi, mi-a taiat-o scurt cu „No comme
