Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Microcreditele au intrat, din nou, in ceata

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 15 ianuarie 2002 ·

In ciuda definitivarii legislatiei, vrincenii nu stiu unde sa se adreseze pentru a contracta un microcredit. Pina in prezent, la Directia Muncii nu s-a prezentat nici o agentie interesata sa deruleze aceste imprumuturi Acordarea de imprumuturi pentru saraci pare sa fi intrat intr-un con de umbra, in ciuda definitivarii strategiei de microcreditare. Potrivit prevederilor legislative, la sfirsitul anului trecut sau inceputul acestui an trebuia organizata o licitatie pentru selectarea agentiilor prin care sa se deruleze aceste creditari. Lucru care nu s-a intimplat deocamdata, unul dintre motivele acestei intirzieri fiind si lipsa unei oferte serioase din partea fundatiilor care s-ar putea ocupa cu aceasta microcreditate. Directorul Directiei Muncii si Solidaritatii Sociale Vrancea, Gheorghe Costin, ne-a declarat ca, pina in prezent la institutia pe care o conduce nu s-a prezentat nici un reprezentant al vreunei fundatii interesata de derularea acestor imprumuturi. Si chiar daca acest interes ar fi fost manifestat direct la Ministerul Muncii, vrincenii interesati de acest tip de imprumuturi nu au cum sa afle unde isi pot depune cererile. Reamintim ca, cep putin teoretic, persoanelor fizice care desfasoara sau doresc sa demareze activitati pe cont propriu, generatoare de venituri pentru intretinerea materiala proprie sau a familiei aflate in situatie de extrema dificultate, pot beneficia de microcredite pentru achizitionarea de bunuri, servicii si lucrari in scop lucrativ proiectului propus. O alta conditie pentru acordarea acestor imprumuturi este realizarea de venituri medii nete lunare pe membru de familie de pina la jumatate din valoarea unui salariu minim brut pe tara in luna precedenta solicitarii creditului. In conditiile actuale pentru a primi aprobarea pentru un microcredit, venitul mediu net lunar trebuie sa fie egal cu maximum 700 de mii de lei. La stabilirea

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 2 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 3 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 9 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 3 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 6 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 11 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°