Le întâlnim aproape peste tot, uneori în cele mai neaşteptate locuri. Uneori sunt doar un nume scrijelit, prin care un individ, altfel anonim, anunţă întreaga lume că a trecut şi el pe acolo. Caz în care vorba românească „numele prostului pe toate gardurile” este confirmată de bună voie şi „olograf”. Alteori este vorba de nişte veritabile capodopere care ar putea aduce chiar în discuţie existenţa un posibil nou capitol al istoriei artei. Caz în care avem de a face cu „graffiti”.
Pentru unii dintre creatorii lor, sunt un mod de exprimare a propriilor gânduri şi viziuni asupra lumii. Iar pentru alţii sunt un adevărat mod de viaţă. Indiferent în ce categorie s-ar înscrie asemenea creaţii, gândirea „graffiti” are însă în spatele său o istorie multi-milenară.
Cândva, în negura timpului şi la începuturile istoriei, fenomentul „graffiti” s-a confundat cu primele manifestări ale artei grafice. |n urmă cu zeci de mii de ani, oamenii cavernelor pictau pereţii peşterilor în care îşi duceau traiul. Cu siguranţă că primul om primitiv care şi-a apăsat mâna pe o stâncă şi a dat cu ocru roşu peste ea, obţinând astfel tiparul grafic al propriei sale palme, nu era conştient că în acest mod crează „un graffiti”. Dar, de acolo şi până la „galeriile de artă parietală” preistorică din peşteri nu a mai fost decât un pas. Pas care a fost parcurs în foarte multe locuri, răspândite prin toată lumea. Pe atunci, arta grafică a fost însă doar „o anexă vizibilă” a unor credinţe religioase, acum necunoscute.
De curând, arheologii irlandezi au descoperit ceea ce ei denumesc „graffiti megalitice”. Studiind mai multe morminte din situl arheologic megalitic Knowth, din comitatul Meath, contemporan cu celebrele construcţii de la Stonehenge, specialiştii au descoperit nişte desene, care au aspectul unor inscripţii, atribuite „unor vandali” preistorici