Puţini sunt cei care îşi mai aduc azi aminte de această personalitate paradoxală a epocii. Dacă, prin însăşi natura lor conservatoare, mulţi descendenţi ai marilor familii boiereşti din  România s-au orientat în perioada interbelică spre dreapta, în contrast cu o asemenea opţiune, Scarlat Callimachi s-a alăturat din tinereţe mişcării de stânga, ceea ce i-a atras porecla de „Prinţul roşu“. S-a născut la sfârşitul secolului al XIX-lea (1896) dintr-o familie de boieri care a dat Moldovei patru domnitori şi un mitropolit.

Şi-a luat licenţa în Drept la Paris, manifestând de timpuriu veleităţi scriitoriceşti. S-a numărat printre promotorii avangardei literare româneşti, fiind, de altfel (1924-1925), directorul uneia dintre cele mai vestite reviste avangardiste, „Punct“.

În anii `30 a activat în rândurile mişcării antifasciste şi a editat la Botoşani mai multe gazete, cele mai cunoscute fiind „Clopotul“ şi „Glasul nostru“, unde a colaborat constant. În 1933 a fost condamnat la un an de închisoare pentru pamfletul incendiar „Căderea Babilonului“, iar în perioada 1940-1941 a fost internat în lagărele de la Miercurea Ciuc, Caracal şi

Târgu-Jiu.

După 23 august 1944, a făcut gazetărie politică şi a scris note de călătorie din URSS, dar, pe măsură ce excesele regimului comunist au devenit din ce în ce mai evidente, s-a simţit dezgustat, retrăgându-se din viaţa politică şi dedicându-se studiilor istoriografice. A încetat din viaţă în 1975, cu puţin timp înainte de a fi împlinit 79 de ani. 

Odiseea unui manuscris

Acum, după un îndelungat con de umbră, numele „Prinţului roşu“ reapare brusc la lumină, graţie recuperării   operei sale de căpătâi, „La răscruce de vremuri“, o revelaţie. Povestea apariţiei sale este o adevărată odisee.

E greu de ştiut dacă Scarlat Callimachi a întreprins demersur