Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minivacanţa de Paşte, sărbătorită cu picnicăreală

Publicat in Adevarul, luni 25 aprilie 2011 ·

Pentru o gură de aer curat bucureştenii nu au renunţat la ospăţul de sărbătoare şi au cărat cu ei “bucătăriile” prin parcuri. Cei care s-au ghiftuit însă după Înviere au preferat să pedaleze la bicicletele care se dau gratis în parcuri pentru a mai arde din calorii.

Bucureştenii nu au mai rezistat a doua zi de Paşte printre betoane şi au ieşit să se relaxeze în weekendul prelungit de sărbători în parcuri, la picnic în pădure sau la pescuit. Pe principiul distracţie să fie, dar pe stomacul plin, oamenii au invadat toate spaţiile verzi şi au încins grătarele cu mici. Unul dintre locurile preferate de petrecăreţi a fost şi Parcul Tineretului, lângă Palatul Copiilor, pe spaţiul special creat pentru grătare.

“Am vrut să profit de vremea frumoasă şi am făcut o invitaţie la picnic colegilor mei, iar acum mi-am dat seama că suntem atât de mulţi încât nu ne ajunge carnea. Dar avem vreo cinci sticle de vin de Topoloveni şi-o scoatem la capăt până diseară” , povestea ieri, râzând, Robert Cristian, de 34 de ani.

Lângă el, un alt grup de tineri militari asezonau carnea de miel şi câteva fleici de carne de porc, meniu de care s-au bucurat până la ultima bucată. “Nu savurăm astfel de delicatese decât de două ori pe an, la sărbători, din cauza programului riguros de armată. Iar la 20 de grade cât sunt afară, nu puteam mânca ceva gras între patru pereţi încinşi de la gătit”, ne-a spus Florin Popescu, un tânăr de 28 de ani.

Au luat prânzul în pădure

Cei care au crezut că vor avea mai multă linişte savurând un picnic pe malul Lacului Pipera s-au înşelat. Căldura i-a împins pe mulţi amatori de grătare să ia cu asalt marginile acestui fir de apă care trece pe lângă Capitală.

Aceeaşi situaţie şi la marginea pădurii Băneasa, lângă Zoo. Care cu nepoţel, căţel, vecini sau doar rude, şi-au întins păturicile, au scos carnea proaspătă din portbaga

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°