Preşedintele Consiliului de Administraţie al CFR SA, Sorin Mândruţescu, şi-a dat demisia, invocând motive personale. Acestea au devenit principala cauză invocată la momentul demisiei de către managerii veniţi din mediul privat la şefia unor companii de la Transporturi.
La nici şase luni de la numirea sa în fruntea Consiliului de Administraţie al CFR SA, compania de stat ce gestionează infrastructura feroviară, Sorin Mândruţescu, fost şef al Oracle România şi membru în conducerea AmCham – Camera de Comerţ Americană în România, a decis că e mai bine să se retragă.
Potrivit unui comunicat remis ieri de Ministerul Transporturilor, acţionarul CFR SA, Mândruţescu ar fi plecat din ”motive personale”.
Plecarea lui are loc după ce în primăvara acestui an fosta conducere a Ministerului Transporturilor, reprezentată la acel moment de ministrul Relu Fenechiu, a pus presiuni pe echipa precedentă de manageri privaţi, selectată prin concurs, pentru a-şi da demisia. Până în aprilie echipa CFR SA era formată din fostul director general CFR SA, Dimitris Sophocleous, şi din economistul Lucian Isar, preşedinte al Consiliului de Administraţie CFR SA şi fost ministru al mediului de afaceri. Potrivit ultimului, înlocuirea acestora a avut loc după ce cei doi s-au opus adjudecării unui contract de 300 de milioane de euro, pentru repararea liniei feroviare Vinţu de Jos – Simeria de către asocierea FCC-Alpine-Azvi. Destituirea celor doi a avut loc prin respingerea planului de administrare prezentat de aceştia pe motiv că nu era corespunzător.
Surse neoficiale din cadrul Ministerului Transporturilor afirmă că plecarea lui Mândruţescu are loc nu atât din motivele personale invocate de acesta, cât din dorinţa noului ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, de a-şi aduce o echipă nouă, agreată la şefia CFR SA. Lui Mândruţescu îi vor urma ceilalţi membri ai CA şi AGA (a