Îmi aduc aminte cu plăcere de primul an al studenţiei când trăiam febra primelor alegeri cu adevărat libere. Mitingurile de susţinere a Convenţiei Democrate erau de neratat (şi nu doar pentru concertele cu Cargo) iar ziarele opoziţiei erau citite cu înfrigurare. Era anul în care Bucureștiul mergea pa mâna lui Victor Ciorbea  (pentru puţin timp) care a câştigat lejer alegerile cu toate că îi urma mandatului dezastruos dus de Crin Halaicu, un alt crin al penelistilor. Bucureştiul cu totul îşi dorea să rămână un loc liber de neocomunism. Fiindcă eram student şi pentru că votam pentru prima dată, credeam că e de datoria mea să mă implic, să stiu ce se întâmplă şi să fac şi eu ce pot dupa modestele mele forte ca să neîndreptăm spre normalitate. Şi dacă mă gândesc bine, atunci, în studenţie, a fost momentul în care mi-am dospit valorile politice şi comportamentul de vot care mă însoţesc şi astăzi.

I-am întrebat pe studenţii mei dacă şi-au conturat opţiunile politice pentru primăria Bucureştiului. Mă gândeam că dat fiind că vor vota pentru prima dată în viaţa lor la aceste alegeri locale şi că cei mai mulți sunt bucureşteni sau au vize de flotant sunt interesați de oferta electorală a zilei. Nu sunt. I-am întrebat dacă ştiu cine va candida pentru Primăria Bucureştiului. Am scos cu greu numele lui Oprescu, Prigoană (soţul Bahmuţeancăi) şi Buruiană (??? / am înţeles de la ei că este vorba despre o starletă) şi Columbeanu. El, Irinel. Văzându-mi dezamăgirea faţă de interesul lor faţă de viitorii conducători ai cetăţii mi-au întors-o pe bună drepte: cu aşa ofertă ce să ne mai intereseze?

Şi aşa este, au dreptate. Asta este oferta: foştii comunişti şi partidul istoric au depus armele cu laşitate înainte să înceapă bătălia, încolonându-se în spatele unui “independent” produs al sistemului politic falimentar şi găunos din ultimii douăzeci de ani; Fostul partid de st