Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Restanţele pentru UE se dau până în august

Publicat in Adevarul, luni 12 iunie 2006 ·

Problemele din AgriculturĂ şi cele privind colectarea taxelor pot activa în continuare clauza de salvgardare, a declarat ministrul integrării, Anca Boagiu. Până pe 7 septembrie, când va Problemele din AgriculturĂ şi cele privind colectarea taxelor pot activa în continuare clauza de salvgardare, a declarat ministrul integrării, Anca Boagiu. Până pe 7 septembrie, când va fi trimis ultimul raport cu progresele înregistrate în vederea aderării, România s-a angajat, potrivit lui Boagiu, să informeze CE lunar asupra stadiului pregătirilor la toate capitolele marcate în raportul de monitorizare cu steguleţ galben. În forma finală a "to-do-list-ului" stabilit de CE pentru România, adoptarea de către parlament a legii agenţiei de integritate şi a celei privind finanţarea partidelor politice are ca termen-limită data de 31 august. În acest sens, MIE a înfiinţat un departament special care să urmărească activitatea parlamentarilor în adoptarea celor două legi. Potrivit lui Boagiu, CE a cerut insistent României să lanseze o campanie de informare a cetăţenilor privind aderarea pentru care guvernul a alocat un buget de 40 de mii de euro, "restul muncii bazându-se pe voluntariat". Una dintre campanii este dedicată fermierilor, care vor fi informaţi asupra interdicţiei culturilor modificate genetic din 2007. Pentru a înverzi steguleţul galben primit pentru sistemul de asigurări, România s-a angajat să crească "fondul de asigurări pentru victimele străzilor" la cinci milioane de euro până pe 30 septembrie. "To-do-list-ul" mai prevede angajarea până pe 15 iunie a 1.800 de persoane în cadrul agenţiilor de plăţi, restul de personal urmând să fie completat până în septembrie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ian Gelder, actorul care l-a interpretat pe Kevan Lannister în Game of Thrones, a murit la 74 de ani

Mediafax acum 38 minute
Gelder a murit luni, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer al căilor biliare, a anunţat actorul Ben Daniels pe Instagram. El a spus că Gelder a fost un „actor minunat”. „A fost cea mai bună, cea mai generoasă, cea mai plină de spirit ş

AstraZeneca anunţă că va retrage vaccinul COVID-19 la nivel global, deoarece cererea scade

News.ro acum 37 minute
AstraZeneca anunţă că a iniţiat retragerea la nivel mondial a vaccinului său COVID-19 din cauza unui "surplus de vaccinuri actualizate disponibile", transmite Reuters De asemenea, compania a precizat că va proceda la retragerea autorizaţiilor de int

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

SUA au oprit transportul de arme către Israel pentru a preveni invazia de la Rafah, potrivit unui oficial american

News.ro acum 2 ore
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a oprit săptămâna trecută un transport de arme către Israel, în opoziţie faţă de aparentele demersuri ale israelienilor de a invada oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat marţi un înalt oficial

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 8 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

Borussia Dortmund elimină surprinzător pe PSG şi e în finala Ligii Campionilor

Mediafax acum 51 minute
Chiar şi după o victoria din tur cu 1-0 pe teren propriu în faţa lui PSG pe 30 aprilie, graţie golului lui Niclas Fullkrug, specialiştii şi fanii se aşteptau ca francezii să îi surclaseze în manşa secundă. PSG a nimerit bara de patru ori, totuşi cel

SUA: Procesul intentat lui Trump în Florida privind documentele clasificate a fost amânat pe termen nedefinit

HotNews acum 3 ore
Un tribunal federal din Florida a amânat marţi pe o perioadă nedeterminată începerea procesului penal al fostului preşedinte american Donald Trump în cazul în care acesta este acuzat că a folosit cu neglijenţă documente clasificate, informează AFP.

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 11 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Cutremur în România, miercuri dimineața!

Ziua Constanta acum 15 minute
Deși a avut o intensitate scăzută, cutremurul care a avut loc miercuri dimineață, 08 mai 2024, s-a produs într-o zonă din țară unde nu au loc mișcări seismice de obicei. Datele Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Ce nu e bine să facă femeile în miercurea din Săptămâna Luminată

Adevarul acum 43 minute
Săptămâna care urmează după Învierea Domnului este cunoscută sub numele de Săptămâna Luminată. În biserici, slujbele din Săptămâna Luminată se ţin cu Uşile Împărăteşti larg deschise, ca un simbol pentru uşa deschisă de la mormântul Mântuitorului.

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/14°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°