Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul taie facilităţile pentru tineri

Publicat in GAZETA de SUD, marți 13 iulie 2010 ·

Tinerii întreprinzători nu vor beneficia de neimpozitarea profitului şi salariilor, aşa cum prevedea vechiul proiect privind acordarea de facilităţi pentru microîntreprinderi noi, Ministerul Economiei elaborând alt act normativ care include însă un ajutor de stat de până la 20% pentru investiţii.

Noua variantă a proiectului cuprinde doar şapte tipuri de facilităţi care vor fi acordate întreprinzătorilor debutanţi, faţă de zece în forma publicată de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri în luna februarie, cea mai notabilă modificare fiind eliminarea scutirii de la plata impozitului pe profit pe durata în care societatea are calitatea de firmă starter şi în mod excepţional pentru o perioadă de încă doi ani calendaristici, după expirarea acestei perioade.

De asemenea, a fost eliminată prevederea prin care se acorda scutirea de la plata impozitului pe salariu pentru cinci salariaţi, angajaţi pe durată nedeterminată, pentru un venit impozabil nominal echivalent cu 500 de euro. Se va acorda o scutire de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, potrivit legii, pentru veniturile aferente timpului lucrat de patru salariaţi, angajaţi pe durată nedeterminată.

„Această perioadă constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, iar pentru stabilirea şi calculul drepturilor prevăzute de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se utilizează venitul brut realizat lunar, la care asiguratul datorează contribuţia individuală de asigurări sociale“, se menţionează în proiectul de ordonanţă publicat pe site-ul Ministerului Economiei. În vechea formă, angajatorul era scutit de la plata CAS pentru veniturile aferente timpului lucrat de cinci salariaţi, angajaţi pe durată nedeterminată.

Ajutor de maximum 10.000 de euro

În schimb, în proiect este prev

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat de 44 de ani găsit mort în timp ce construia o bombă în propria casă. Materialele folosite ar fi explodat

Ziare.com acum 25 minute
Un bărbat de 44 de ani din Fetești, județul Ialomița, a murit în timp ce încerca să confecționeze acasă o bombă. Polițiștii au găsit resturi de explozibil în camera în care a fost identificat trupul bărbatului. ”În cursul nopții trecute, polițiștii

Cum motivează instanța din Ploiești scoaterea din arest preventiv a fiilor ”vrăjitoarei Sidonia”, acuzați de uciderea unui om la Padina

Ziare.com acum o ora
Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, care au decis scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi care au ucis un om la o petrecere dintr-o pensiune din judeţul Dâmboviţa, admit că există probe că cei trei au comis faptele, dar consideră că "măsur

David Popovici a câştigat proba de 200 m liber din cadrul etapei de Mare Nostrum de la Barcelona - VIDEO

News.ro acum 42 minute
David Popovici a câştigat, miercuri, proba de 200 m liber din cadrul etapei de la Barcelona a circuitului Mare Nostrum. Popovici a fost cronometrat cu timpul 1:44.74, record al competiţiei. Pe locul doi s-a clasat sud-coreeanul Sunwoo Hwang (1:45.68

Două reactoare de 16 milioane de euro, puse în funcțiune la Petromidia

Wall-Street.ro acum o ora
Rompetrol Rafinare a introdus în fluxul operaţional al rafinăriei Petromidia două reactoare moderne, parte din instalaţia de Hidrofinare Distilat de Vid (HDV), care urmează să atingă parametri operaţionali optimi în cel mai scurt timp, investiţia ri

Adriean Videanu şi Ioan Niculae, achitaţi definitiv în Dosarul Romgaz

News.ro acum 4 ore
Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu au fost achitaţi definitiv miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul Romgaz.

Cerşetor din judeţul Sibiu, cercetat pentru dare de mită / A vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu-l amenda / Le-a cerut agenţilor să-l ducă acasă cu autospeciala de Poliţie

News.ro acum 4 ore
Un bărbat de 72 de ani din judeţul Sibiu este cercetat pentru dare de mită, după ce a vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu fi amendat pentru cerşetorie. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus, miercuri, reţinerea

Cod galben de furtună în vestul țării. Vezi ce zone sunt vizate

Press Alert acum o ora
< p> Adminsitrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben, pe termen scurt, care anunță „descărcări electrice, averse care vor acumula peste 20…25 l/mp, intensificări ale vântului, posibil grindină de mici dimensiuni”. Sunt vizate

Cod portocaliu de vreme rea, în judeţele Neamţ şi Iaşi / Ploi torenţiale şi grindină în mai multe zone din ţară / Culturi distruse - FOTO

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare cod portocaliu de furtună, valabilă pentru zeci de localităţi din judeţele Iaşi şi Neamţ. În mai multe zone din ţară a plouat torenţial şi a căzut grindină, aceasta distrugând culturi. Potrivit ANM, până

Pierde Kaus Iohannis unicul susținător pentru funcția de șef NATO? Viktor Orban încă „discută” dacă să îl susțină pe Mark Rutte

HotNews acum 23 minute
Aliaţii "continuă să dezbată" asupra celor doi candidaţi la postul de secretar general al NATO, respectiv premierul olandez în exerciţiu Mark Rutte şi preşedintele român Klaus Iohannis, a declarat ambasadoarea SUA la NATO, Julianne Smith, în timp ce

Ministrul agriculturii, măsuri pentru protecția produselor românești: Sancțiuni de până la 5% din cifra de afaceri

Wall-Street.ro acum 2 ore
Delistarea unui produs românesc cu preţ mai mic decât cel achiziţionat ulterior de către retailer din import ar putea fi sancţionată cu 5% din cifra de afaceri, potrivit unui proiect de act normativ la care se lucrează în Ministerul Agriculturii, a

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/23°
joi

14°/24°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
Iasi
acum

15°
mie.

14°/21°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/30°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/20°
joi

14°/21°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

11°/20°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/27°