Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Editurile se alătură campaniei "Dreptul de a citi"

Publicat in Jurnalul, vineri 21 mai 2010 ·

Campania de responsabilitate socială "Dreptul de a citi" se extinde, depăşind cele 20 de şcoli planificate la începutul programului.

Pe lângă donaţia de peste 10.000 de cărţi şi a mobilierului pentru bibliotecile şcolilor din mediul rural, OTP Bank a amenajat în toate cele 106 unităţi de învăţământ puncte de colectare a cărţilor, iar în numai două luni de campanie au fost strânse peste 6.000 de volume care vor ajunge la copiii de la sate.

"La doar câteva luni de la lansarea campaniei suntem extrem de mândri de numărul reacţiilor pozitive. Pe lângă satisfacţia pe care o vedem pe faţa fiecărui copil la care ajung cărţile, am cunoscut entuziasmul multor parteneri care au venit către noi cu propuneri de colaborare. Aşadar, putem spune că scopul nostru de a angaja spiritul civic al oamenilor se conturează frumos", a declarat Diana Misa, director marketing OTP Bank România.

Extinderea programului este posibilă şi cu ajutorul editurilor care s-au implicat benevol în campanie. Primele două biblioteci din şcolile nou-intrate în program vor fi amenajate cu ajutorul Meteor Press, care a donat peste 600 de volume noi de carte şcolară, culegeri, memoratoare sau dicţionare. Editura îşi continuă astfel, alături de OTP Bank România, tradiţia de a dona cărţi unor şcoli defavorizate în luna mai a fiecărui an.

De asemenea, editura va găzdui în toate librăriile sale din reţeaua Dulimex puncte de colectare a cărţilor şi va oferi carte şcolară la preţuri speciale pentru a încuraja donarea de volume noi. "Am aflat despre campanie de pe contul lor de Facebook şi din presă şi, pentru că susţinem în totalitate cauza pentru care ei luptă, nu a fost greu să ne hotărâm să ne implicăm. În fiecare an donăm cărţi, iar anul acesta am decis să facem acest lucru alături de OTP Bank", a declarat Gigi Alecu, directorul Editurii Meteor Press.

@N_

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum o ora
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 3 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum o ora
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 9 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

BREAKING David Cameron: Ucrainenii „au dreptul de a lovi în interiorul Rusiei”

G4Media acum 2 ore
Ministrul britanic de Externe David Cameron a vizitat joi Kievul şi a anunţat intenţia Regatului Unit de a-şi reuni partenerii luna viitoare pentru a strânge fonduri cu scopul de a răspunde nevoilor militare ale Ucrainei, au anunţat serviciile sale,

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 10 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 2 ore
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 10 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°