A construi în România este o întreprindere foarte dificilă. Te izbeşti la tot pasul de greutăţi, de situaţii pe care nu le-ai prevăzut, care provoacă hemoragii financiare remarcabile şi care-ţi dau peste cap planurile iniţiale. De aceea, numai cei mai temerari, potenţi din punct de vedere financiar sau inconştienţi pot începe aventura.
În mod sigur, fiecare mic sau mare constructor încearcă să-şi înşele clientul. Face parte din fişa postului, rare fiind cazurile de constructori (firme sau simple echipe care acţionează cu mult succes în zona neagră şi subterană a economiei) care practică cât de cât cinstea şi respectul cuvântului dat şi, eventual, semnătura de pe un contract. Ştiu foarte bine că ameninţarea cu justiţia, cu procesul este doar o simplă gogoriţă. Nu vei avea tupeul să pierzi ani în şir umblând prin culoarele întunecate ale justiţiei române, aşteptând resemnat să ţi se degradeze construcţia, care trebuie evaluată de experţi spre a se stabili nivelul daunelor etc.
O întreagă procedură menită a-l proteja doar pe cel care cauzează prejudiciul, în niciun caz partea vătămată. Este o certitudine că acest sector a atras, în ultimele două decenii, cei mai mulţi escroci dornici de o rapidă îmbogăţire, întotdeauna pe spezele contribuabilului mărunt, fie că e vorba de comenzi publice demarate de stat, fie că este vorba de construcţii individuale.
O speţă cu întrebuinţare general-românească din care putem trage învăţăminte folositoare şi economisi bani se referă la relaţia pe care eşti obligat să o ai cu meşterul român în genere, a cărui capacitate de a construi sau repara este pusă sub semnul întrebării încă de prin Evul Mediu, când Manole a trebuit să-şi sacrifice soţia, o ştim prea bine, pentru a ridica biserica.
Vorbeşti cu un aşa-zis meseriaş să-ţi modernizeze / consolideze / extindă / desfiinţeze parţial / repare sau finalizeze un
