Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost condamnat la un an de închisoare pentru încălcarea secretului instrucţiei, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Fratele lui Il Cavaliere, Paolo Berlusconi, a fost condamnat la doi ani şi trei luni de închisoare în acelaşi dosar.
Mai exact, Berlusconi a fost găsit vinovat de divulgarea conţinutului unei convorbiri telefonice confidenţiale, într-o speţă legată de cumpărarea băncii Unipol, explică Reuters. În 2005, unul dintre ziarele sale, Il Giornale, a publicat ilegal conţinutul unei discuţii telefonice dintre liderul de atunci al stângii, Piero Fassino, şi preşedintele Unipol, Giovanni Consorte.
Sentinţa, care poate fi atacă în recurs, vine în contextul în care fostul premier mai aşteaptă verdictul în alte două procese: în Rubygate, scandalul de prostituţie şi abuz de putere, şi în Mediaset, scandalul de fraudă.