Filmul „Poziţia copilului“, care aparţine în egală măsură regizorului Călin Netzer, scenaristului Răzvan Rădulescu şi magnificei interprete Luminiţa Gheorghiu, este o perfectă ilustrare a adagiului „infernul sunt ceilalţi“.

Ceea ce demonstrează „Poziţia copilului“, ca atâtea alte opere mari de-a lungul vremii, este că infernul se ascunde în interiorul familiei şi al bunelor intenţii ale acestei „instituţii“. Filmul demontează pas cu pas iadul relaţiilor casnice, particularizat într-o familie bine plasată social şi financiar din societatea bucureşteană. Nu este vorba numai de infernul conjugal, tratat de atâtea ori în literatură şi cinema, ci şi, iată, de cel al relaţiei părinte-copil, mai exact, în cazul de faţă, mamă-fiu.

Pelicula românească din Noul Val, de care filmul lui Netzer ar putea fi cel mai bine apropiată, nu neapărat stilistic, este „Felicia înainte de toate“ a scenaristului-regizor Răzvan Rădulescu (la „Poziţia copilului“, Rădulescu face figură doar de coscenarist). Şi acolo, ca şi aici, avem relaţia părinţi-copii privită de pe versantul vârstei de 35-40 de ani, când rebeliunea primei tinereţi s-a dus demult, iar legătura cu părintele din ce în ce mai posesiv şi mai bătrân devine din ce în ce mai dificilă. Dacă acolo, însă, accentul era pus pe sentimentele fiicei, Felicia, vizavi de mama sa posesivă, aici cuvântul aparţine mamei şi lumii imaginare pe care aceasta şi-a construit-o în jurul unicului său fiu.

Mamă şi fiu

Cornelia Keneres, arhitect specializat în decoraţiuni interioare, este o femeie puternică şi voluntară, dar care

şi-a construit întreaga viaţă pe iluzia, pe locul comun că părinţii se realizează prin copii.

Ca urmare, l-a „sufocat“ cu afecţiunea sa pe unicul ei fiu, Barbu. Din acest motiv sau altul, băiatul este, la maturitate, un ratat perfect – cât se poate de laş, lipsit de hotărâre şi maniac incurabil