Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România digitală. Dan Nica, la "DUPĂ 20 DE ANI": Toate actele de stare civilă vor fi reunite într-o bază de date. S-a terminat cu birocraţia

Publicat in Gandul, duminică 2 iunie 2013 ·

Certificatele de naştere se vor putea elibera peste doi ani direct de la spital. Părinţii nu vor mai fi nevoiţi să se plimbe cu toate actele în original pe la Primărie pentru a obţine certificatul odată cu implementarea noului sistem naţional de eliberare a certificatelor de stare civilă, a explicat duminică Dan Nica, ministrul pentru Societatea Informaţională, la emisiunea "După 20 de ani", difuzată de ProTV şi pe voyo.ro.

"Vom avea sistemul naţional de eliberare a certificatelor de stare civilă. Deci certificatul de naştere se eliberează la orice spital din România, la orice primărie. Eşti părinte, te bucuri că ţi-ai născut copilul, ai uitat de partea de birocraţie. Te duci la spital cu cartea de identitate, toate actele - certificate de naştere, de căsătorie - se află într-o bază centrale de date", a arătat ministrul.

Programul urmează să fie scos la licitaţie şi presupune scanarea tuturor actelor de stare civilă din România, din ultimii 100 de ani. Nica estimează că procesul va dura în jur de un an şi jumătate.

Potrivit acestuia, funcţionarii din primării vor avea parolă la un sistem securizat de acces care permite, în momentul în care cetăţenii ajung la ei cu diverse probleme, să île găsească imediat certificatele de naştere, de căsătorie. "Nu mai multiplici la xerox, nu mai umbli cu certificatul ăla, că trebuia să te duci cu originalul: S-a terminat", a arătat ministrul.

Dan Nica a fost invitatul special al ediţiei de duminică a emsiunii "După 20 de ani", difuzată de ProTV şi pe voyo.ro. El a mai vorbit despre devalizarea Poştei, eşecul privatizării companiei, salariile directorilor din companiile de stat, precum şi despre proiectele derulate de ministerul pe care îl conduce.

LOTO, LOTO 6/49. Noi extrageri. 8,3 milioane de euro report la LOTO 6/49. Miză mare şi la Noroc

Certificatele de naştere se vor putea elibera pest

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 5 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°