Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum fac Paştele cei plecaţi peste graniţă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 3 aprilie 2010 ·

Din cauza crizei, mulţi au renunţat în acest an la cadourile de Iepuraş trimise în ţară, la excesele culinare şi la petrecerile cu iz românesc.

Peste 30% dintre botoşăneni sunt plecaţi la muncă în străinătate. Dacă în Italia, Belgia sau Spania se găsesc magazine cu bucate tradiţionale, în Norvegia sau la New York este mai greu pentru românii ce trăiesc acolo să respecte tradiţia. Însă, oriunde ar petrece marea sărbătoare, botoşănenii au devenit mult mai cumpătaţi în acest an cu cheltuielile.

În Torino se caută mici

Totuşi, comercianţii care vând alimente româneşti în ţări europene înregistrează în aceste zile vânzări mai mari ca în restul anului. Un botoşănean care şi-a deschis un astfel de magazin în Torino ne-a spus că, în această săptămână, vânzările au fost cu 30% mai mari faţă de o perioadă obişnuită.

„Există cerere mai ales la carne şi preparate, unde a trebuit să suplimentez producţia. Nu am însă cum să aduc miei întregi, deşi asta ar fi mâncarea de bază pe masa de Paşte. În schimb dau bine mezelurile, drobul, pastrama de oaie, carnea de mici, cam tot ce le place alor noştri“, ne-a spus Dan Bereş, proprietar al unei carmangerii din Torino, Italia. De pe masa de Înviere a românilor care trăiesc în Belgia nu lipsesc ouăle înroşite, cozonacul cu nucă sau pasca. Numai că la ultimul produs specific Paştelui, brânza este înlocuită foarte des cu ciocolata, care se găseşte peste tot şi este ieftină. „Sunt sătulă de ciocolată până peste cap. Mi-e poftă de o pască de-a noastră, cu caş şi stafide“, ne-a declarat Angela Popa, o tânără care trăieşte de aproape 10 ani în oraşul belgian Liège.

În Norvegia însă vopsea de ouă nu se găseşte. Inventivi, conaţionalii noştri au găsit soluţii. „Am căutat vreo doi ani la rând ceva cu care să pot înroşi ouăle. Am văzut în supermarket sfeclă roşie şi mi-a venit ideea să le înroşesc eco

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 6 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 8 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 5 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 10 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 9 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 6 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 7 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum 9 ore
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°