Undeva, prin cel mai nordic tinut al Romaniei, taranii traiesc ca in epoca de piatra. Au case din piatra, garduri din piatra, drumuri din piatra. Pana si fantanile si dependintele lor de stricta necesitate sunt tot din piatra. Piatra cat vezi cu ochii. Oameni gospodari, taranii din satul Horea, comuna Mitoc, au invatat inca de cand se stiau ei pe acele meleaguri cum se scot banii din piatra seaca. Comert oprit de criza Nu se stie cati locuitori ai satului Horea s-au imbogatit de pe urma exploatarii de piatra de pe malul Prutului sau daca s-o fi imbogatit vreunul, dar cu piatra scotocita de ei prin maruntaiele pamantului s-au construit multe gospodarii. Trainice, nu ca acelea care cedeaza la prima rabufnire a Prutului peste maluri. Cred ca de aici s-a inspirat si autorul anonim al versurilor populare: "Da-o-ar Dumnezeu odata /Sa dau cu cutatu-n chiatra", ca prea suna moldoveneste. Satul in sinea lui nu-i nici mare, nici mic. Aduna ca la vreo mie de suflete. Suflete de piatra veti spune, dar nu e chiar asa. Oamenii de aici sunt blanzi si comunicativi ca Miorita din balada. Piatra din Horea ar putea alimenta inspiratia multor autori de balade. Numai ca de la o vreme incoace nici baladele nu mai sunt ce au fost odata. Pe tinerii exploatatori ai carierei de piatra nu-i mai incanta aceasta meserie, destul de banoasa in trecut. "Inainte un picior de piatra se vindea cu doua milioane. Acum nu mai vine nimeni sa cumpere piatra de la noi", spune cu entuziasmul adus la limita inferioara Ciprian Scutaru. Isi facuse si el un calcul: cata piatra scot, cat reusesc sa vand si cat imi mai ramane. Dar nu i-a iesit. S-a incurcat undeva intre vis si realitate fiindca din calculele lui a fost exclusa recesiunea economica. Tocmai acum, cand isi luase si el elan, cand munca la cariera l-a intarit mai ceva ca pe luptatorii de K1, iar sperantele catre un viitor luminos straluceau ca starlete