Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO James Cameron, regizorul filmelor „Avatar“ şi „Titanic“: „Trebuie să fii nemilos cu tine însuţi“

Publicat in Adevarul, luni 10 iunie 2013 ·

Succese, celebritate şi o reputaţie pe măsură. James Cameron este, fără-ndoială, unul dintre cei mai buni producători de filme de la Hollywood. Nu un regizor obişnuit, ci omul care a creat două dintre cele mai de succes filme din istorie, „Avatar“ şi „Titanic“.

Colaboratorii săi vorbesc despre un om pasionat până la obsesie de munca lui. Starul britanic Kate Winslet a recunoscut că munca pentru realizarea filmului „Titanic“ a fost un „calvar“, acuzându-l pe Cameron de „un temperament furtunos“, iar Sam Worthington a declarat că, în timpul filmărilor la „Avatar“, „ în cazul în care un suna vreun telefon mobil, Cameron îl ţintuia de perete cu un pistol pneumatic de cuie“. De asemenea, la Globurile de Aur din acest an, actriţa de comedie Amy Poehler a glumit pe seama lui Kathryn Bigelow, regizoarea filmului „Zero Dark Thirty“, că a înţeles ce este tortura după ce a petrecut „trei ani căsătorită cu James Cameron“.

Costuri pe plan personal

În vârstă de 58 de ani şi tată a cinci copii, Cameron se află în prezent la a cincea sa căsătorie, cu Suzy Amis. Regizorul recunoaşte că obişnuia să joace „imaginea a ceea ce un producător de film trebuia să fie". "Trebuia să manifest o anumită vivacitate, teatralitate şi angajament pentru muncă şi, atunci când legi toate aceste aspecte cu un temperament nervos, pe care îl aveam din cauza bugetelor mici din producţiile mele anterioare, era într-adevăr dificil să trăieşti cu mine“, recunoaşte regizorul.

Cameron spune că, odată cu vârsta, a venit şi înţelepciunea. A învăţat să aibă o atitudine constructivă, să fie amuzant, dar şi-a păstrat seriozitatea, pasiunea şi puterea de concentrare.

„Dacă mie îmi place, şi altora o să le placă“

Toate efectele speciale din filmele sale se rezumă la instinctul personal. „Am urmărit să fac lucrurile care îmi plac, care mă excită vizual. Nu am studiat filmul, m-am dus

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum 46 minute
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum o ora
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 21 minute
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 3 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Firea: Nu mă destabilizează absolut deloc sondajele de opinie. Mă bazez în primul rând pe bucureştenii care m-au votat acum aproape patru ani

News.ro acum 43 minute
Candidata PSD la PMB Gabriela Firea a declarat că nu o destabilizează sondajele care îl dau pe Nicuşor Dan favorit în completiţia pentru Primăria Capitalei, deoarece se bazează pe voturile bucureştenilor nemulţumiţi de actualul edil general, cât şi

Reconstrucția Fâșiei Gaza ar dura câteva decenii, estimează ONU. Cât ar putea costa totul. "Amploarea distrugerilor este enormă şi fără precedent"

Ziare.com acum 31 minute
Pusă la pământ după aproape şapte luni de război devastator între Israel şi Hamas-ul palestinian, Fâșia Gaza ar avea nevoie de 30-40 de miliarde de dolari pentru reconstrucție, din cauza amplorii fără precedent a distrugerilor, a estimat joi, 2 mai,

Trei turişti polonezi au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vârful Omu

Mediafax acum 42 minute
„Intervenţie în derulare pentru recuperarea a trei turişti polonezi care au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vf. Omu, pe Valea Cerbului”, transmite Salvamont Prahova. Potrivit sursei citate, doi salvatori montani au plecat către turiştii p

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 3 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°