Sǎptǎmâna trecutǎ s-a împlinit visul primarului Oprescu : Hala Matache, monument istoric, a fost demolatǎ. Asta, deşi în urmǎ cu doi ani promitea cǎ va cǎuta soluţii alternative şi aceste soluţii îi fuseserǎ oferite de cǎtre arhitecţi.
Împlinirea visului s-a petrecut, aşa cum şade bine oricǎrei acţiuni hoţeşti, la adǎpostul întunericului şi al codului de vreme rea. Puţinii activişti ai organizaţiilor de apǎrare a patrimoniului care au prins de veste şi au încercat sǎ protesteze, înfruntând vântul care te punea jos, au fost ţinuţi la distanţǎ de cǎtre forţele de ordine. Acţiunea a fost acoperitǎ legal de o autorizaţie de demolare, semnatǎ de cǎtre primarul Oprescu în aceeaşi zi, şi de un aviz al Ministerului Culturii. Cǎ avizul şi autorizaţia au fost emise cu încǎlcarea prevederilor legale (aşa cum rezultǎ din plângerea penalǎ depusǎ de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul), n-a contat. Pânǎ se judecǎ, dacǎ se judecǎ, monumentul e iremediabil distrus, la fel ca multe altele din zona demolatǎ pentru construcţia arterei de legǎturǎ dintre Piaţa Victoria şi Palatul Parlamentului (bulevardul Uranus). Politica faptului împlinit ţine încǎ odatǎ loc de lege.
Sunt multe voci care spun cǎ modernizarea oraşului necesitǎ sacrificii, cǎ zona din jurul halei era un focar de delincvenţǎ ce trebuia asanat, cǎ la urma urmei construcţia nu era cine ştie ce. Probabil, sunt chiar majoritare, dacǎ ne uitǎm la încrederea de care se bucurǎ Sorin Oprescu din partea populaţiei, mǎsuratǎ atât la scrutinul din vara trecutǎ cât şi în sondaje de opinie recente. Asta nu demonstrazǎ decât faptul cǎ majoritatea bucureştenilor valorizeazǎ mai degrabǎ bunurile utilitare decât pe cele culturale.
În privinţa utilitǎţii construirii bulevardului Uranus, ar trebui spus cǎ el este expresia unei concepţii urbanistice, aceea a strǎpungerii centrelor marilor oraşe cu artere de trafic intens, cara