Marti, 23 martie 2010, la ora 18.00, seria Arte Martiale de la Institutul Cultural Roman (Aleea Alexandru 38) il are ca invitat pe artistul Ion Barladeanu. Criticul de arta Erwin Kessler, initiatorul intalnirilor din aceasta serie, va modera confruntarea dintre doua perspective asupra fenomenului Barladeanu.
„La 63 de ani, Ion Barladeanu este cea mai recenta descoperire a artei romanesti. Acum trei ani locuia si lucra in ghena unui bloc bucurestean. In 2009 era expus la Londra, alaturi de Andy Warhol si de Marcel Duchamp. Din februarie 2010 este prezentat intr-o expozitie personala la o prestigioasa galerie din Paris. Un artist al faimei, Ion Barladeanu pare sa fie intruchiparea cea mai percutanta a miticului «totul este posibil», a acelui mit al succesului ce guverneaza societatile deschise si economia de piata, in care valorile sunt mereu in miscare intr-o lume guvernata de sansa. Privit din alt unghi, Ion Barladeanu este manifestarea cea mai izbitoare a derivei culturale contemporane, in care legea o face publicitatea, promovarea cu orice pret a senzationalului, a faptului divers scandalos si a performantei gen Guinness Book. Intre cele doua perspective asupra lui Ion Barladeanu nu exista o cale de mijloc. (...)” este caracterizarea pe care o face criticul de arta Erwin Kessler.
Artele Martiale din 23 martie vor mijloci intalnirea celor doua perspective. Ion Barladeanu este un artist nu doar fara studii de specialitate, ci un artist complet autodidact, fara niciun fel de studii superioare. De patruzeci de ani el lucreaza in permanenta obiecte pe care le numeste filme, sute de colaje din fotografii decupate din reviste, lipite migalos pe carton. Desi autodidact, Ion Barladeanu nu este un artist naiv. El nu face pictura, traforaj, pirogravura. Tehnica aleasa de el este una tipic avangardista.
Ca si colajul dadaist, filmele de hartie