Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campionii nimănui! 450 de euro, un titlu european

Publicat in Pro Sport, joi 4 iulie 2013 ·

Românii au fost singurii fără diurnă în Germania, astfel că au privit, de lângă teren, cum restul jucătorilor vizitează vestiarul de la Allianz Arena

În 2012, naţionala Homeless de fotbal a României a devenit campioană mondială în Mexic. Jucătorii au primit aplauze şi o cupă. Un an mai târziu, scenariul s-a repetat. De data aceasta în Germania, la Campionatul European, acolo unde echipa antrenată de Mihai Rosus a câştigat finala contra Bosniei, scor 6-4. Cupă şi aplauze pentru singurii jucători care au purtat veste şi nu tricouri la fiecare meci disputat. În genţile mici ale celor şapte fotbalişti se afla şi un echipament sportiv, primit de la FRF: tricouri cu mânecă lungă şi măsura XXL. „Cum să purtăm aşa ceva? Doamne fereşte!”, au replicat fotbaliştii.

Bosnia a vrut să-i ajute

„Păream ai nimănui pe acolo. Când au aflat de situaţia noastră, celelalte echipe au fost şocate. În finala contra Bosniei, antrenorul lor a venit la noi şi ne-a spus că ne dă el al doilea rând de echipament pe care-l au ei, că şi aşa nu îl folosesc, iar noi păream să avem nevoie de el. Am refuzat”, spune uşor trist Laurenţiu Simionac (26 de ani), căpitanul naţionalei. Pe lângă privirile pline de compătimire, campionii europeni au trebuit să înghită în sec atunci când a venit vorba de vizitat. Celelalte echipe beneficiau de o diurnă generoasă. Ei, în schimb, aveau un tricou cu mânecă lungă, aranjat într-un bagaj: „Am fost şi noi la Allianz Arena. Pentru că nu aveam niciun ban, am stat pe lângă teren. Ceilalţi au intrat la vestiare, au dat la poartă. De unde era să scoatem 16 euro?”, îşi reaminteşte antrenorul. Chiar şi aşa, jucătorii au fost încântaţi de stadion: „Era mare şi frumos. Păcat că nu am putut să-l vedem mai mult”.

UEFA a cerut email‑ul lui Sandu

Văzând condiţiile în care s-au deplasat la CE, oficialii UEFA care au iniţiat acest proiec

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța anunță că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale),

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 4 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum o ora
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 4 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum o ora
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Șeful BMW e împotriva impunerii de taxe vamale pentru mașinile electrice chinezești: „Nu va exista nicio maşină în UE fără componente din China”

HotNews acum o ora
Şeful BMW, Oliver Zipse, a avertizat că impunerea de taxe vamale de către Uniunea Europeană la importurile de vehicule electrice (EV) chinezeşti ar putea avea efecte contrare celor scontate, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Oliver Zips

Epidemie de tuse convulsivă în Europa. Care sunt persoanele cele mai vulnerabile

Ziare.com acum 2 ore
Ţările din Europa au raportat o înmulţire considerabilă a cazurilor de tuse convulsivă în 2023 şi în primele trei luni din 2024, numărul cazurilor identificate fiind de zece ori mai mare comparativ cu fiecare dintre cei doi ani anteriori, transmite

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum 3 ore
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 6 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Ciucă: PNL susţine menţinerea datelor pentru prezidenţiale pe 15 şi 29 septembrie. Perspectiva, din punctul nostru de vedere, e de a avea fiecare partid propriul candidat /Ciolacu: Nu modific datele în funcţie de scorul unui partid sau al unei persoane

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă a afirmat că liberalii sprijină menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţiale decise în coaliţie, şi anume 15 septembrie primul tur şi al doilea tur pe 29 septembrie. Liderul PNL a adăugat că partidul menţine ideea de a avea propri

Vremea

București
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°