Blestemul de a scrie aduce nu doar confirmări și elogii, ci și destule fluierături. Unele meritate poate, altele, cel puțin așa bat eu cu privirea, nu. Urcând pe scenă, iar scrisul pentru public devine o scenă, îți asumi ambele variante. Poți fi aplaudat sau huiduit. Câteodată, cititorul își lipește zgomotos palmele, una de cealaltă, emițând aplauze și, la fel de energic, îți poate articula o scatoalcă. Bucuroși le-am duce toate, cum grăia poetul. Ce te faci însă când ce ți se zice n-are pic de atingere cu realitatea, când blegul îți dă lecții, iar hoțul hoților te acuză de cine știe ce, de pildă că scrii prost fiindcă ești blond? Îl contrazici sau mergi mai departe ignorând lighioana? Probabil că înțelept e să mergi mai departe. Eu n-am fost niciodată un înțelept.

Cineva îmi scrie că sunt un nenorocit de mason, jidan care nu respectă spiritul creștinesc ortodox al lui Becali (referire la comentariul meu „L-au închis pe Nastratin Hogea!”, publicat pe site-ul ampress.ro!). Am mai primit oferte de certificat de naștere din care rezultă, când nu-s „jidan”, că-s „bozgor” sau țigan. Nu mă deranjează și n-am nimic să reproșez părinților mei dacă, nimerindu-se evrei, m-ar fi făcut evreu, dacă fiind ei unguri m-ar fi fabricat și pe mine ungur. Și țigan puteam fi dacă ai mei ar fi fost din această etnie. N-am avut noroc. Sunt doar o „boanghină de român”, cum ne răsfață unii, pe deasupra creștin și ortodox.

N-am înțeles, mi se reproșează, nimic din spiritul credincios al lui Becali, pe care l-am portretizat așa cum îl percep și l-am compătimit în felul meu. Nici demolându-l și nici ridicându-l la ceruri. Poate fi adevărat reproșul. Anexa însă nu-i adevărată. Nu-s mason. Și dacă aș fi fost, sunt tentat să zic, ce era, care-i baiul? Eram mason și gata, dar nu-s. Și aici îmi voi îngădui o istorioară. Acum niște ani, masoneria românească serba ceva, o cifră r