Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chris Batalliard, CEO Zapp: Lansarea comerciala a serviciilor 3G, cel mai tarziu in toamna acestui an

Publicat in HotNews, miercuri 30 aprilie 2008 ·

Operatorul de telefonie mobila Telemobil (Zapp) va avea o retea functionala 3G, care sa ofere acoperire in 19 cele mai mari orase din Romania, pana la data de 30 iunie 2008, dar lansarea comerciala a serviciilor 3G va avea loc cel mai tarziu undeva in toamna anului 2008, a anuntat marti, Chris Batalliard, directorul executiv al companiei. Conform prevederilor licentei, Zapp este obligata sa aiba o retea 3G completa pana la sfarsitul anului 2011, iar acesta este primul pas al acestui proces. Oficialii Zapp sustin ca odata cu lansarea comerciala a serviciiilor 3G vitezele de transfer de date vor ajunge pana la 7.2 Mbps.

"Odata cu terminarea acestei faze din derularea retelei UMTS, peste 5.5 milioane de romani vor fi in zona de acoperire a retelei 3G de la Zapp, inseamnand ca Zapp si-a indeplinit cu succes obligatiile din licenta 3G care prevede acoperirea a 26% din populatia Romaniei in aceasta prima faza", a precizat Chris Batalliard.

Reprezentantii operatorului au precizat ca este vorba despre cele mai mari orase in ordinea populatiei, incepand cu Bucuresti si ca in prezent Zapp are deja instalata cate cel putin o statie 3G in 11 din cele 19 orase. Potrivit acestora, primele orase complete din punct de vedere al acoperirii 3G, adica avand toate site-urile instalate si functionale, urmeaza sa intre in teste finale la sfarsitul saptamanii viitoare.

Noua retea - numai pentru servicii de date si viteze de pana 7,2 Mbs la descarcare si pana la 384 kbs la incarcare

Reteaua 3G in 2100 Mhz va fi bazata pe tehnologia UMTS/HSDPA furnizata de grupul chinez ZTE. Oficialii Zapp nu au facut publice nici valoarea contractului cu ZTE, nici valoarea investitiei pentru furnizarea noilor servicii, dar spun ca noua retea va oferi exclusiv servicii de date.

"Reteaua care urmeaza a fi dezvoltata de Zapp in frecventa de 2100 Mhz va fi

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de furtuni în mai multe zone din țară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat

Ziare.com acum 34 minute
ANM a emis, miercuri, 8 mai, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 31 minute
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum o ora
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum 48 minute
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 2 ore
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Echipa Facultății de Drept a UVT, premiată la Central and Eastern European Moot Competition (P)

Timpolis acum o ora
Foto: UVT Echipa Facultății de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara a obținut premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise și un premiu individual de pledoarie la concursul Central and Eastern European Moot, competiţie desfăşurată în Cehia,

Război în Ucraina, ziua 804. Atac aerian asupra infrastructurii energetice din întreaga ţară

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalații din infrastructura energetică din întreaga țară, au declarat miercuri oficiali ucraineni, citați de Reuters. „Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice”,

Antrenorul Borussiei Dortmund și calificarea neașteptată în finala Champions League: „Este aproape ireal”

HotNews acum o ora
Borussia Dortmund a avut parte de un sezon plin de suișuri și coborâșuri, iar Edin Terzic s-a aflat de mai multe ori aproape de demitere. Echipa se află pe locul 5 în Bundesliga, dar a ajuns în finala Champions League, iar antrenorul în vârstă de 41

Elevii, din nou la cursuri după vacanța de Paști. Când va începe vacanța de vară?

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii s-au întors miercuri la cursuri după vacanţa de Paşte. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cur

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

18°
mie.

13°/18°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

18°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°