Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amenzi de aproape 400.000 de lei pentru cei care nu au curăţat trotuarele de zăpadă

Publicat in Adevarul, joi 9 februarie 2012 ·

Inspectorii Primăriei Capitalei au aplicat în perioada 25 ianuarie 8 februarie un număr de 331 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 397.200 lei unor persoane fizice şi juridice care nu au curăţat trotuarele şi nu au îndepărtat ţurţurii de pe clădiri.

Acţiunile de sancţionare a acestora vor fi continuate de inspectorii Direcţiei de Control din cadrul Primăriei Capitalei.

La comandamentul de iarnă din această dimineaţă, primarul general, Sorin Oprescu , a arătat că circulaţia în Capitală se desfăşoara în condiţii normale, majoritatea arterelor principale fiind ”la negru”.

Edilul şef a cerut operatorilor de deszăpezire să continue acţiunile de ridicare a zăpezii de pe marginea carosabilului şi din intersecţii şi să acţioneze pe arterele secundare care nu au fost curăţate.

Primarul Capitalei a mai solicitat ca utilajele pregătite cu materiale antiderapante să staţioneze, începând din această după-amiază, îin puncte fixe, astfel încât să fie pregătite să acţioneze imediat ce condiţiile meteo o impun.

În ceea ce priveşte situaţia oamenilor fără adăpost, în cele două centre sociale ale Primăriei Capitalei în prezent sunt cazate 618 de persoane, 479 în Complexul integrat de servicii sociale din Theodor Pallady şi 139 în centrul de la Berceni.

Pentru orice sesizare privind oamenii fără adăpost, cetăţenii pot suna la numărul de telefon gratuit 0800.821.218.

De asemenea, la numărul de telefon gratuit 0800.821.218, persoanele vârstnice care nu pot ieşi din casă din cauza condiţiilor meteorologice şi nu îşi pot astfel procura mâncare, medicamente sau apă, pot sesiza echipele mobile ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială. Acestea se vor deplasa la domiciliul persoanei într-o perioadă cuprinsă întredouă ore şi patru ore, vor prezenta legitimaţiile de serviciu şi vor stabili împreună c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Stardă surpată la Slănic Prahova: Raed Arafat a dispus noi evacuări ale populației. Localnicii informații prin RO-Alert să părăsească zona

HotNews acum 29 minute
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dispus joi extinderea perimetroului de siguranță în jurul craterului format după surparea unei străzi în localitatea Slănic Prahova prin noi evacuări ale populației care locuiește în z

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 55 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 44 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum o ora
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Bătaie generală în Vama Veche. Mai mulți tineri s-au încăierat în stațiunea aglomerată VIDEO

Ziare.com acum o ora
O bătaie în care au fost implicaţi mai mulţi tineri a avut loc în Vama Veche, iar imaginile au apărut pe o reţea de socializare. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru identificarea persoanelor care au luat parte la acest scandal. Reprezent

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°