Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barack Obama l-ar invinge pe John McCain mai usor decat Hillary Clinton

Publicat in Romania Libera, joi 6 martie 2008 ·

Senatorul de Illinois, Barack Obama, l-ar invinge mai usor pe candidatul republican in alegerile prezidentiale americane John McCain decat Hillary Clinton, rivala sa pentru investitura democrata, potrivit unui sondaj efectuat pentru canalul de televiziune ABC si aparut joi in cotidianul Washington Post, si citat de AFP.

Obama (46 ani) este creditat cu 52% din intentiile de vot, fata de 40 % pentru McCain (71 ani), avansul doamnei Clinton (60 ani) fiind de doua ori mai putin important (50% fata de 44 %).

In schimb, potrivit acestei anchete, Obama sufera de un enorm deficit in fata lui McCain din cauza lipsei de experienta (19% fata de 70%) si a faptului ca acesta cunoaste mai bine problemele internationale (24% fata de 64%).

Dar senatorul de Illinois este considerat ca avand o viziune mai clara asupra viitorului (53% fata de 32%) si mai ales mai bine plasat pentru a aduce schimbarea (56% fata de 31%).

In ceea ce priveste marile dosare ale campaniei, John McCain inspira mai multa incredere decat Obama pentru a gestiona amenintarea terorista (58% fata de 33%), dar avantajul sau este mai redus in problema Irakului (48% fata de 43%).

In schimb, Obama are avantaj in ceea ce priveste economia (49% fata de 37%), imigrare (48% fata de 35%) si sistemul sanatatii (56% fata de 30%).

Pe plan global, Barak Obama ar avea mai multe sanse sa obtina voturi din partea electoratului republican decat Hillary Clinton (16% dintre republicani ar vota in favoarea lui si doar 9% pentru senatoarea de New York).

Dificultatea lui McCain de a-si pastra electoratul conservator este confirmata in aceasta ancheta (30-33% dintre conservatori ar prefera sa voteze pentru Obama sau Clinton decat in favoarea McCain).

Sondajul a fost realizat in perioada 28 februarie - 2 martie, prin telefon, pe un esantion de 1

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traficul feroviar este oprit după un accident între Avrig și Făgăraș. O persoană a murit după ce o mașină a fost lovită de tren

HotNews acum 28 minute
​Un accident feroviar a avut loc sâmbătă, în jurul orei 8:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, după ce șoferul unui autovehicul s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și a intrat în coliziune cu trenul I

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 13 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum o ora
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 12 minute
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 59 minute
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 50 minute
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul cu Rusia să intre într-o fază critică în următoarele două luni: "Apărarea Kievului rămâne una dintre principalele noastre preocupări, indiferent cât de greu este în est"

News.ro acum 50 minute
Comandantul forţelor terestre ucrainene a declarat, într-un interviu publicat vineri de The Economist, că se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei, care durează de 26 de luni, să intre într-o fază critică în următoarele două luni, pe măsură ce Mosco

Gropi comune în Gaza: Consiliul de Securitate al ONU solicită o anchetă independentă „imediată”

HotNews acum 3 ore
onsiliul de Securitate al ONU a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a unor gropi comune în care au fost îngropate "sute" de persoane, scrie AFP. Un tanc al armatei israeliene intră în or

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 mai 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie. Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Pări

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 3 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

Vremea

București
acum

18°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

16°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°