Evenimentele din calendarul UEFA i-au lăsat din nou în recreaţie pe românaşi. Meciurile de baraj pentru calificarea la turneul final al Euro 2012 au abandonat fotbalul românesc într-o gospodăreală internă pe care ne-am pus-o la cale după putinţă şi nevoinţă. Naţionalii s-au mai verificat oleacă prin extraordinar de amicalele meciuri cu Belgia şi Grecia. Fotbalul a fost, în aceste întreprinderi, puţin rău de tot. La vorbăreală, în schimb, am luat viteze taifunice. Fiindcă, nu-i aşa?, ăi de tund frunză fără decont nu pot să priceapă de ce nu poate Victor Piţurcă să facă bici din molozul de fundul curţii.
Claca organizată de sedentarii fotbalului pe tema naţionalei cheltuieşte savantlâcuri de toată fala. Selecţia, titularizările, aşezarea echipei de-a lungul, de-a latul şi pe diagonală, schemele de evitare a accidentării stângului de către dreptul şi alegerea direcţiei de atac stârnesc controverse care forează adânc în prostia omenească. Forează, de fapt, acolo unde resursele noastre par a fi inepuizabile. Şi de aceea nu înţeleg de ce vine un Dan Petrescu să strice acest festin al reproşurilor. De ce vine Dan Petrescu să turtească fesul revoltaţilor printr-o observaţie frustă, observaţie care s-ar traduce prin "de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere". Iar amestecul lui Dan Petrescu în vorba lungă pare şi mai al dracului atunci când el creează dilema. Adică, de unde n-ar avea nici Dumnezeu dreptul să ceară? De la fotbalul nostru cel cotonog sau de la docenţii care-şi forţează priceperea aiurea?
Dezbaterile pe tema echipei naţionale, oricât de ofertante ar fi ele, nu pot confisca în totalitate scena pauzei competiţionale. Mai ales acum, în perioada în care Adrian Mititelu se dovedeşte a fi într-o vervă deosebită. Mai ales acum, când Adrian Mititelu se încadrează în peisajul de fală al fotbalului cum nu se poate mai bine. Personal, chiar sunt tentat să
