Bucăţi mari de tencuială de pe imobilele situate pe strada Domnească 95-97, chiar în dreptul Liceului de Artă, au căzut pe stradă fiind la un pas să-i lovească pe trecători. Cele două clădiri se află într-o stare avansată de degradare şi au nevoie urgentă de consolidare. Autorităţile preferă să paseze responsabilitatea dintr-o parte în alta.
Imobilele respective au fost mulţi ani în administrarea Liceului de Artă, aici funcţionând o vreme un atelier de muzică şi un atelier pentru meşteri. În urmă cu cinci ani, anumite persoane au revendicat în instanţă clădirile, dar şi o bună parte din terenul pe care se află instituţia de învăţământ.
Pericol de prăbuşire!
VEZI AICI FOTO
Deoarece prezentau un real pericol pentru elevii Liceului de Artă, dar şi pentru trecători, conducerea instituţiei a făcut o sesizare la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Astfel, Primăria a fost obligată să ia o serie de măsuri de siguranţă.
„S-a montat o plasă şi nişte elemente din fier. Un fel de gard de protecţie. Doar că o parte din acele obiecte din fier au fost furate de ţigani. Până şi plasa au distrus-o", spune Ioan Tudor, directorul Liceului de Artă. Totodată, Inspecţia de Stat în Construcţii a montat, în interior, şi câteva plăcuţe pe care scrie cu roşu: „Atenţie, pericol de prăbuşire!".
Clădirile aşteaptă de mai bine de un an să fie consolidate, însă nu s-a făcut nimic până în acest moment. Zilnic, bucăţi de tencuială şi cărămidă se desprind şi cad direct în stradă. Pericolul este iminent, însă Primăria spune că nu poate investi în consolidare deoarece statutul juridic al acestora este incert. Din informaţiile pe care le avem, se pare că cea din stânga a fost vândută unui cetăţean, iar cea din dreapta a fost revendicată.
„Aceste case arată jalnic. Au nevoie urgentă de consolidare deoarece crăpături în interior de circa