Un bărbat de 35 de ani, din Urziceni este cercetat după ce a fost găsit snopind cu parul o tânără de 18 ani, în stradă. Fapta s-a petrecut sâmbătă noaptea, în zona complexului comercial Unirea. Poliţiştii locali, aflaţi în patrulare, au sărit imediat să o scoată pe fată din mâinile agresorului, aceasta alegându-se cu fracturi şi leziuni la nivelul mâinilor. Fata a fost transportată la Spital, iar agresorul la Poliţie, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe. Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au aflat că bărbatul din Urziceni, băut bine, a vrut să se bucure de ceva relaţii intime cu tânăra respectivă, de comun acord. Însă, în momentul în care fata i-a cerut banii înainte, acesta s-a enervat şi a vrut să o „înveţe” minte pe fată. Un bărbat de 35 de ani, din Urziceni este cercetat după ce a fost găsit snopind cu parul o tânără de 18 ani, în stradă. Fapta s-a petrecut sâmbătă noaptea, în zona complexului comercial Unirea. Poliţiştii locali, aflaţi în patrulare, au sărit imediat să o scoată pe fată din mâinile agresorului, aceasta alegându-se cu fracturi şi leziuni la nivelul mâinilor. Fata a fost transportată la Spital, iar agresorul la Poliţie, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe. Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au aflat că bărbatul din Urziceni, băut bine, a vrut să se bucure de ceva relaţii intime cu tânăra respectivă, de comun acord. Însă, în momentul în care fata i-a cerut banii înainte, acesta s-a enervat şi a vrut să o „înveţe” minte pe fată.