Un banal titlu la Steaua nu-i nimic în comparaţie cu un deceniu de prestigioase rateuri la “naţională”

Prin anii ‘70, directorul de la Animafilm a fost dovedit cu o mare hoţie. Semnase în Italia în locul unuia din regizorii merituoşi ai studioului, pentru un premiu în valută şi-i cheltuise banii fără să-i dea un cent premiatului. Judecat de colectiv într-o şedinţă “cu cîntec” şi cu tovarăşii din prezidiu veniţi de sus de tot, de la Comitetul Central, colectivul a prins curaj şi şi-a amintit că directorul lor nu avea nici măcar liceul la bază. Hoţul a ţinut capul în pămînt la criticile pentru furt şi caracter infect, însă la acuza de analfabetism s-a indignat. Măi oameni buni, - a zis el, profund sincer şi cu multă milă de sine - ce, parcă eu n-aş fi vrut, dar cînd dracu’ să fi terminat măcar elementara, dacă partidul m-a numit tot timpul director, ce era să fac!?

Domnul selecţioner Piţurcă e consumat de o dramă la fel de legitimă ca a directorului fără cele şapte clase: şi-a dorit tot timpul s-o ia de jos, să-şi probeze priceperile urcînd-o din ligă-n ligă pînă la titlul de campioană. Dar nu l-au lăsat Mircea Sandu şi Dragomir. Din invidie, desigur, şi pentru ce bănuiau ei că-i poate capul. L-au tot silit să se compromită cu “naţionala”, în loc să-l lase să se afirme, frumos şi ierarhic, la Slobozia, la Certej sau chiar la Urziceni. De aceea e tot timpul ţîfnos domnul Piţurcă şi refuză să-şi dea demisia. Să-i ia “naţionala” cine i-a vîrît-o pe gît! Nu banii îl ţin în funcţie, ca să fie el tot timpul marele ţap ispăşitor. Cu o mînă bună la barbut, poate să cîştige într-o singură noapte, şi nu în ani şi ani de suferinţă, amărîţii ăia de 400.000 de euro pentru o calificare. Şi pentru asta va avea parte numai de respect. Chiar şi un fiţos ca Mutu se va uita la el ca la o legendă a zarurilor.

N-are rost să ne încrîncenăm în continuare contra lui Piţurc