Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unteatru şi două mâini care se desenează singure/ de Daniel Nicolescu

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 6 aprilie 2012 ·

Nici că se putea alegere mai bună pentru Teatrul Metropolis decât aceea de a invita să performeze, cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului (27 martie), compania independentă UNTEATRU. Un grup solid, deja omogen, ale cărui tinereţe şi entuziasm îşi găsesc în profesionalismul interpretativ şi cumpătarea regizorală amorsele necesare pentru a seduce iremediabil publicul, atât sub propriul lor acoperiş, cât şi oriunde sunt poftiţi să-şi demonstreze priceperea.

Întâi de toate, pentru că nu sunt încă îndeajuns de cunoscuţi, câteva vorbe (vorbele lor) despre ei: "Unteatru e un gând care a legat oameni într-un proiect cultural, curajos şi liber. Unteatru reprezintă un proiect cultural unic, o necesitate în contextul social-cultural bucureştean actual. S-a născut din dorinţa de a face posibilă întâlnirea oamenilor cu arta, acasă. «Arte reunite sub acelaşi acoperiş.» O casă fără poveste, sub acoperişul căreia artele îşi aşează istoria că într-un creuzet în care se topesc şi se contopesc idei. Ne-am născut asemeni mâinilor lui Escher care se desenează una pe cealaltă. Ne-am găsit un loc în vechiul Bucureşti , într-o casă cu ceai, cărţi şi teatru, între pereţi de cărămidă îmbrăcaţi în pânze negre, la capătul unui hol cu neon roşu. Începând cu anul 2010, luna iulie, activitatea Unteatru are în repertoriu peste 17 piese, la care se vor adauga încă 4 piese noi în anul 2012. În total, peste 100 de reprezentaţii la sediul din strada Ilfov nr. 1, sector 5, Bucureşti - în spatele CEC-ului mare de pe Calea Victoriei. Iată doar câteva din piesele actuale: "Vreau să fiu actriţă" cu/de Anca Sigărtău, Oleanna - regia Eugen Gyemant, "Crimă şi Pedeapsă" - regia Andrei Narcis Grosu, "Moscova-Petuşki" - regia Theo Herghelegiu, "American Buffalo" - regia Florin Grigoraş, "Treapta a noua" - regia Adriana Popovici, "Cele 3 Roxănici" - regia Theo Herghelegiu, "Zorba" - regia Ioan Mihai Cort

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 7 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 6 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 6 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 11 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 7 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 13 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°