Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din nou Crăciun, în Maramureş

Publicat in Adevarul, miercuri 6 ianuarie 2010 ·

Peste 36.000 de ucraineni din judeţ se pregătesc azi pentru Ajunul Crăciunului pe stil vechi. Maramureşul reprezintă acea zonă a ţării în care sărbătorile de iarnă se grupează pe o perioadă mai lungă, şi anume 12 zile. Potrivit calendarului Iulian, Ajunul Crăciunului este astăzi.

Pe Valea Ruscovei din Maramureş trăiesc în jur de 25.000 de ucraineni. Tradiţiile sărbătorilor de iarnă ale acestora s-au transmis cu sfinţenie din tată în fiu şi diferă puţin faţă de cele ale maramureşenilor care ţin Crăciunul după calendarul Gregorian. „În această perioadă, se pune accent pe opoziţia dintre bine şi rău, iar toate planurile care se ţes se pun sub semnul binelui", explică dr. Mihai Dăncuş, directorul Muzeului de Etnografie din Sighetu Marmaţiei. „Avem norocul de a trăi într-o zonă favorizată din punct de vedere al interferenţelor culturale. Să nu uităm că românii au dat ucrainenilor cuvântul «colindă», aşa cum şi ungurilor, «Crăciun»", adaugă Dăncuş. Obiceiurile de iarnă se întrepătrund. Important este însă că fiecare etnie îşi păstrează identitatea proprie.

Pregătiri de sărbători

În familia Iurasciuc din Lunca la Tisa, pregătirile sunt în toi. Întreaga zi, membrii familiei ţin post negru. „Meniul din seara de Ajun va fi în totalitate de post", arată Larisa Iurasciuc, în vârstă de 67 de ani. „Către seară, vom împodobi bradul. De altfel, şi românii din zonă ţin deodată cu noi Crăciunul. Pe urmă, punem masa", mai spune femeia.

Există un adevărat ritual în ce priveşte pregătirea mesei. Sub aceasta, se presară fân şi se face un soi de cuib în care se pun nuci. „Astfel, găinile din ogradă o să facă multe ouă tot anul. Dacă sunt copii mici în casă, măcar pentru câteva clipe ei trebuie să stea sub masă, pentru a aduce căminului noroc", spune Larisa Iurasciuc. Masa se acoperă cu un ştergar lucrat manual, cel mai frumos din casă. În cele patru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°