Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CA al SRTv a aprobat Raportul privind implementarea programului de redresare economică

Publicat in Bursa, vineri 28 decembrie 2012 ·

Consiliul de Administraţie (CA) al SRTv a aprobat în şedinţa de ieri Raportul privind stadiul implementării Programului de redresare economică a SRTv cu opt voturi "pentru" şi cinci "împotrivă", conform unui comunicat remis redacţiei.

CA al SRTv şi-a asumat reformarea televiziunii publice, elaborând Programul de redresare economică în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 33/2012, adoptat prin Hotărârea CA nr. 110/2012 şi reconfirmat prin HCA nr. 121/2012, de Consiliul de Administraţie numit în data de 9 octombrie.

Acest document a stat la baza Memorandumului aprobat de Guvernul României, referitor la eşalonarea pe şapte ani a datoriilor către bugetul de stat ale SRTv.

Potrivit comunicatului, măsurile implementate în urma adoptării Programului de redresare economică au generat efecte pozitive în funcţionarea televiziunii publice. Astfel, în august, contul de profit şi pierdere s-a închis pe sold pozitiv, înregistrându-se un profit după şase ani. Evoluţia favorabilă a continuat şi în octombrie şi noiembrie, ambele luni înregistrând rezultate pozitive. Aceste rezultate, parţiale, îndeamnă conducerea SRTv să continue demersul de reformare a Televiziunii Române, în vederea redresării economice.

F.A. Consiliul de Administraţie (CA) al SRTv a aprobat în şedinţa de ieri Raportul privind stadiul implementării Programului de redresare economică a SRTv cu opt voturi "pentru" şi cinci "împotrivă", conform unui comunicat remis redacţiei.

CA al SRTv şi-a asumat reformarea televiziunii publice, elaborând Programul de redresare economică în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 33/2012, adoptat prin Hotărârea CA nr. 110/2012 şi reconfirmat prin HCA nr. 121/2012, de Consiliul de Administraţie numit în data de 9 octombrie.

Acest document a stat la baza Memorandumului aprobat de Guvernul

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Vremea

București
acum

12°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°