Îmi scrie un tânăr. Îi răspund. Îmi scrie din nou. E o corespondenţă privată. Cu toate acestea, mă bate gândul să-i public mesajul. Nu e frumos ce vreau să fac. Dar nu rezist. Nu vorbeşte doar în numele lui, ci şi al altora ca el, mulţi. Sper să mă ierte.
”Sunt tânărul jurist care, la sfârşitul evenimentului cultural dedicat Transnistriei, de la Muzeul Ţăranului Român, v-am întrebat de unde pot cumpăra cartea dumneavoastră „Diplomaţie pe baricade”, şi mi-aţi indicat câteva librării. Vroiam să vă propun să mai scrieţi memorii şi în alte cărţi, în publicaţii online sau tipărite, pentru că tinerii ca mine, inclusiv colegi de-ai mei implicaţi în sfera socială, doar aşa am putea desluşi ce se întâmplă în jurul nostru.
Presa nu ne ajută aici cu prea multe informaţii de calitate. Mă uit câte memorii scrise există pe piaţă, de către foşti diplomaţi, preşedinţi, militari de grad înalt americani, câte analize sunt făcute în reviste gen Foreign Policy de către aceştia cu privire la situaţii actuale. Dau ca exemplu dezbaterea din actualul număr Foreign Policy Romania, despre războaiele din Irak şi Afganistan. În general, noi, în România, nu avem astfel de informaţii care să ajungă la publicul de rând, acestea constituind practic un adevărat lux. Când trebuie să luăm decizii, să facem analize despre unele realităţi sociale, simţim acut această lipsă.
Tot ce ni se permite să aflăm sunt informaţii istorice de peste 50 de ani, şi nici acelea... În rest, informaţiile noi sunt contaminate (politic, cred – s.a.), în special pentru a nu putea desluşi istoria recentă şi realitatea înconjurătoare.
Dumnezeu să vă lumineze paşii, să aveţi o Săptămână luminată şi cu bucuria Învierii. Ion Anton”.
Această percepţie în legătură cu informaţia istorică adresată celor tineri, şi nu numai, este extrem de preţioasă. Surprinzătoare, incitantă,