Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko, care este arestată fiind acuzată de abuz de putere, a fost răzbunată de susţinătorii săi, care consideră că a fost închisă pe nedrept şi că arestarea ei, ca şi procesul, sunt rezultatul persecuţiilor politice ale regimului preşedintelui Viktor Ianukovici. Ieri, preşedintele ucrainean, care a venit în Parlament cu ocazia deschiderii noii sesiuni, a fost primit cu huiduieli de către deputaţii opoziţiei, care ulterior au părăsit sala în semn de protest faţă de procesul împotriva fostului premier Iulia Timoşenko, relatează AFP.
„Cerem să fie oprite persecutările politice”, au declarat, într-un comunicat, grupurile parlamentare ale partidului lui Timoşenko şi Ucraina Noastră-Autoapărare Populară, care deţin aproape 150 din totalul de 450 de mandate. Înainte de deschiderea sesiunii, parlamentarii amplasaseră pe sediile lor două portrete uriaşe cu Timoşenko în spatele gratiilor şi un aliat politic al acesteia, fostul ministru de Interne Iuri Luţenko. Ca şi Timoşenko, şi Luţwenko este arestat pentru abuz de putere, proces despre care afirmă că este de asemenea orchestrat de putere. La sosirea şefului statului în hemiciclu, opozanţii, dintre care mai multe zeci purtau tricouri cu portretul lui Timoşenko, au scandat „Ruşine!” şi au părăsit sala în plină şedinţă, fără să perturbe însă discursul preşedintelui. Ianukovici s-a făcut că nu a observat şi nu a făcut nici o referire la cazul Timoşenko. În schimb, şi-a exprimat satisfacţia faţă de relansarea economică a Ucrainei şi a subliniat că e nevoie de accelerarea reformelor.
Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko, care este arestată fiind acuzată de abuz de putere, a fost răzbunată de susţinătorii săi, care consideră că a fost închisă pe nedrept şi că arestarea ei, ca şi procesul, sunt rezultatul persecuţiilor politice ale regimului preşedintelui Viktor Ianukovici. I