După două mandate, şeful diplomaţiei europene, Javier Solana, a anunţat astăzi că se va retrage în octombrie din funcţie. "A venit timpul, nu mai vreau", a declarat acesta. Javier Solana intenţionează să renunţe la statutul de şef al diplomaţiei europene, funcţie pe care o îndeplineşte de 10 ani, motivând că "a venit timpul". Fostul secretar general NATO a explicat motivele retragerii din funcţie în presa spaniolă de azi: "De 10 ani aveam un mandat pe care l-am îndeplinit. Nu vreau să merg mai departe. Cred că mi-a venit timpul, eu mă simt liniştit şi satisfăcut".
"Sunt activ de mai mulţi ani şi nu mă voi opri. Sunt multe locuri în care aş putea fi util", şi-a dezvăluit acesta planurile de viitor.
- Solana s-a născut în 15 iulie 1942 la Madrid, Spania. Provenind dintr-o familie spaniolă ilustră, el a obţinut un doctorat în fizică şi a fost bursier Fulbright la câteva universităţi americane.
- A intrat în Partidul Socialist Spaniol în 1964, fiind cunoscut drept un radical în tinereţea sa, sub regimul generalului Francisco Franco. El a fost membru al parlamentului din 1977.
- A deţinut o serie de posturi de ministru în cele patru guverne conduse de liderul socialist spaniol Felipe Gonzales între 1982 şi 1996. E
- În decembrie 1995 a devenit secretar-general al NATO.
- A deţinut postul de şef al Alianţei într-o perioadă de implicare intensă a NATO în Balcani. La câteva zile de la preluarea noului post, Forţa multinaţională de Implementare (IFOR), condusă de NATO, a fost desfăşurată în Bosnia şi Herţegovina (BiH) pentru a aplica aspectele militare ale acordului de pace de la Dayton.
- În iulie 1997, el a prezidat summitul NATO de la Madrid, în cadrul căruia Republica Cehă, Ungaria şi Polonia au devenit primele foste state comuniste invitate să înceapă discuţiile de aderare la Alianţa care