Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine a făcut bani din asigurări în 2013

Publicat in Capital, marți 3 septembrie 2013 ·

Patru dintre cei mai importanţi 10 asigurători au reuşit să înregistreze creşteri de două cifre în timp ce alte cinci societăţi au fost pe minus la primele brute subcrise

Cu prime brute subscrise în valoare de 595 de milioane de lei şi o creştere de aproape 15% faţă de perioada similară a anului trecut , Astra Asigurări rămâne liderul pieţei şi după primele şase luni ale acestui an. De altfel, clasamentul conform rezultatelor centralizate de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) nu a suferit modificări semnificative nici faţă de perioada similară a anului trecut şi nici faţă de începutul acestui an. Cele mai mari creşteri procentuale le-au înregistrat Carpatica(44%), Uniqa(27%), Euroins(18%) şi Astra(14,6%) în timp ce Omniasig îşi continuă declinul cu o scăderea de 20% a primelor brute subscrise iar Generali pierde încă două poziţii în calasament şi a ajunge pe locul 9 după o scădere de 17% a primelor brute. Au vândut mai puţin şi Groupama şi Asirom în timp ce ocupantul locul 3 în top, Allianz Ţiriac s-a menţinut la aproape acelaşi nivel.

An bun pentru majoritatea marilor societăţi

Primii cinci asigurători din piaţa de asigurări non-life au realizat afaceri totale de 476 milioane de euro, reprezentând un grad de concentrare de peste 60% din total, în vreme ce cota de piaţă cumulată a primilor trei jucători totalizează 41,5%, faţă de 43,8% în ianuarie-iunie 2012, potrivit Insurance Profile. De altfel, creşterea semestrială înregistrată de cei mai mari jucători este prima de la debutul crizei până în prezent. Din anul 2008 şi până în prezent, segmentul de asigurări generale nu a mai cunoscut o evoluţie pozitivă notabilă la jumătatea anului. La acea vreme piaţa de asigurări non-life atingea maximul istoric (980 milioane euro) prin raportarea unei creşteri de circa 10 procente faţă

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu bătaia din Parlament: Dan Vîlceanu încearcă să îl muşte pe Florin Roman de faţă - VIDEO

News.ro acum 30 minute
Au apărut primele imagini cu bătaia din Parlament, între Dan Vîlceanu şi Florin Roman, care a avut loc în antecamera sălii de plen, în care se vede cum cei doi se împing iar Vîlceanu încearcă să îl muşte pe liberal de faţă, în timp ce îl ţine de gât

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

HotNews acum 46 minute
Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Hotel din AntalyaFoto: K. Kreder / ImageB

Klaus Iohannis a discutat cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră

News.ro acum 56 minute
Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică, marţi, cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră. „Am transmis, de asemenea, angajamentul ţării noastre pentru Formula de Pace a U

Apa caldă, sistată în sute de blocuri din Capitală. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum o ora
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă marţi, 21 mai, lucrări de înlocuire şi de reparaţii pe conductele reţelei termice primare, în zone din sectoarele 1, 2, 3 şi 6 ale Capitalei. Apa caldă va fi sistată în sute de blocur

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum o ora
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită / Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc

News.ro acum 56 minute
Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc. ”Două persoane din judeţul Iaşi

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 4 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Ciucă: Atacul asupra lui Florin Roman arată măsura unei lipse de caracter şi conduită morală din partea deputatului Dan Vîlceanu

HotNews acum 31 minute
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat, marţi, că „atacul” lui Dan Vîlceanu asupra lui Florin Roman arată „măsura unei lipse de caracter şi conduită morală” a acestuia, care este 'condamnabilă' şi 'inacceptabilă', şi a cerut conducerii Ca

Piaţa românească de investiţii imobiliare a încheiat primul trimestru cu tranzacţii de 202 mil euro

Mediafax acum 47 minute
România a avut cea mai bună performanţă în comparaţie cu celelalte cinci economii majore (Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia) din Europa Centrală şi de Est (ECE), într-un context în care activitatea pe piaţa din regiune a fost redusă, iar

Vremea

București
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°