Avem o foarte puternica religie a banului, acesta devenind un nou vitel de aur, un idol postmodern la care ne inchinam cea mai mare parte a timpului. In secolul al XX-lea, principalele expresii ale raului se regaseau mai ales in politica, ceea ce l-a indreptatit pe Eric Voegelin sa scrie despre Religiile politice (Bucuresti, Humanitas, 2010) si sa identifice radacinile religioase ale ideologiilor politice totalitare. Incepind de prin anii 1980, insa, si mai cu seama in secolul al XXI-lea, raul s-a mutat preponderent in economie, ceea ce ne-a indemnat sa scriem despre Religiile economiei, in cautarea radacinilor religioase ale doctrinelor economice. Ambele abordari pleaca de la premisa fundamentala a recunoasterii prezentei raului in lume, respectind traditia iudeo-crestina, si de la identificarea resorturilor sale primare pe tarim religios, printr-o deformare a adevaratei credinte de catre un curent ocult ce evolueaza paralel cu Biserica, de la ereziile medievale la globalism, un curent de natura gnostica si care si-a propus si a reusit sa cucereasca puterea, cum sugera Umberto Eco in Pendulul lui Foucault, in anul 2000, de data aceasta prin mijloace economice, materialiste si consumeriste, intr-un cuvint, egoiste. A vorbi despre religii economice pe fondul desacralizarii contemporane, al mercantilizarii comportamentelor si monetarizarii vietii economico-sociale in general va fi privit cel mult ca o curiozitate. Realitatea si simbolurile ei sint astazi impregnate de o econocratie feroce. Acum multi ani, influentat de lucrarea lui Soloviov, Indreptatirea binelui, am propus unor prieteni sa fondam o asociatie al carei scop sa fie slujirea si promovarea binelui, de la nivelul sau de principiu filosofic pina la cel mai marunt gest cotidian. Regret ca am abandonat acel proiect, pentru ca intr-adevar este indreptatit sa lupti pentru bine, iar intre timp raul a facut ravagi