Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Disponibilizatii si pensionarii pot deveni angajati CFR

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 16 iunie 2006 ·

Fostii angajati din cadrul Cailor Ferate Române, pensionari sau disponibilizati, precum si cei care au lucrat in transportul feroviar din cadrul exploatarilor miniere din Valea Jiului isi pot relua contractele cu CFR, dupa ce s-a decis infiintarea unor servicii bazate pe contracte de comision. Practic, pentru a veni in sprijinul calatorilor, dar si pentru a stopa pierderile, sucursala CFR Calatori a convenit sa angajeze personal care sa vânda bilete in statiile intermediare garilor. „In schimbul unui comision, fostii nostri angajati, fie ca sunt pensionari sau ca s-au disponibilizat, dar si cei care au lucrat la mina in sectorul transport vor putea sa vânda bilete calatorilor. Putem astfel stopa si noi pierderile ce ajung la peste 100 de milioane de lei vechi, pe care le avem cu blatistii, lunar“, a sustinut Ioan Dobrica, seful Statiei CFR Calatori din Petrosani. Pe portiunea ce tine de Statia CFR Petrosani, pot fi incheiate contracte in statiile: Vâscoza Lupeni, Coroesti, Plopi, Covragiu, Ciopeia, Ohaba de Sub Piatra, Ponor, Livadia, Baru Mare, Pestera Bolii si Petrosani Triaj. Conform contractelor de comision, cei care vor presta astfel de servicii vor obtine si comision, in functie de vânzari, astfel: pentru incasari de pâna la 300 RON, comisionul poate fi de 30 la suta din valoarea vânzarilor, de la 301 la 600 RON, comisionul este de 90 RON, plus 25 % din ce depaseste 301 RON, pentru vânzari de bilete in suma de la 601 la 1.200 RON, comisionul este de 165 RON, plus 20 la suta din ce depaseste 600 RON, pentru vânzari de la 1.201 la 1.800 RON, comisionul este de 285 RON, plus 15 % din vânzari, iar pentru sume mai mari de 1.800 RON, comisionul este de 375 RON, plus 9 % din procentul vânzarilor care depasesc 1.800 RON. Fostii angajati din cadrul Cailor Ferate Române, pensionari sau disponibilizati, precum si cei care au lucrat in transportul feroviar din cadrul explo

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 50 minute
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum 21 minute
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum 3 ore
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Tribunalul Vaslui a decis începerea judecăţii în cazul lui Dumitru Buzatu

G4Media acum o ora
Tribunalul Vaslui a decis, luni, începerea judecăţii în cazul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită şi în ceea ce-l priveşte pe expertul Radu Judele, hotărârea nefiind definitivă, transmite Agerp

Un angajat al Primăriei Bacău, prins în flagrant după ce ar fi primit 6000 de euro mită

G4Media acum 55 minute
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au început urmărirea penală a unui funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău, mai exact șeful Direcţiei Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită ş

Depozit cu muniţie din al Doilea Război Mondial, descoperit în curtea Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași / Sute de proiectile neexplodate se aflau la câteva zeci de metri de căminul internat al liceului

G4Media acum o ora
Un depozit cu muniţie folosită în cel de-al Doilea Război Mondial a fost descoperit în curtea Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu”, a declarat, luni, pentru Agerpres, primarul Mihai Chirica. Potrivit acestuia, depozitul în care se presupune că se află

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 5 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 3 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

6°/18°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°