Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a ajutat-o dieta vegetariană pe o femeie de 43 de ani să slăbească 82 de kilograme

Publicat in Gandul, duminică 3 aprilie 2011 ·

O profesoară din SUA susţine că a reuşit să ajungă în doi ani şi trei luni la mai puţin de jumătate din numărul de kilograme pe care-l avea înainte de a începe dieta vegetariană. Pentru ca arderea grăsimilor să fie stimulată, Jill Eoff a inclus şi sportul în programul de slăbire

Jill Eoff, o profesoară din Statele Unite ale Americii, în vârstă de 43 de ani, cântărea în urmă cu doi ani peste 154 de kilograme. "Nu am avut probleme cu greutatea dintotdeauna. Am început să mă îngraş după sarcină. Eram conştientă de felul în care arătam, dar îmi spuneam că oricând pot scăpa de kilogramele în exces, în felul meu, fără a apela la niciun fel de ajutor. Prin 2009 lucrurile au scăpat de sub control. Ajunsesem să mă furişez noaptea în bucătărie pentru a mai mânca ceva. Greutatea mea se încadra la gradul de obezitate morbidă", povesteşte profesoara.

Americanca spune că înainte de a se îngrăşa era o fire veselă. "Dintr-o persoană care era mereu cu zâmbetul pe buze devenisem una deprimată. Eram tristă pentru că nu puteam să mă joc cu copiii de la şcoală. Nu puteam să îi dau nici în leagăn. O altă dramă pe care o trăiam era aceea că nu mai încăpeam nici în maşină", spune Jill Eoff.

Sport de trei ori pe săptămână

După ce mama ei i-a atras atenţia că trebuie să aibă grijă de sănătate, pentru că nu va fi mereu prin preajma ei ca să o ajute la creşterea copilului, Jill Eoff a hotărât că este momentul să facă o schimbare în regimul alimentar. "Soţul meu a căutat tot felul de clinici unde să îmi micşorez stomacul, dar asigurarea noastră de sănătate nu acoperea costurile. Apoi am fost la un medic, căruia i-am sugerat să îmi dea nişte pastile pentru a slăbi. Nutriţionistul mi-a spus că la gradul meu de obezitate este destul de riscant să apelez la un astfel de tratament, deoarece organismul meu ar ceda, mai ales că începusem să am probleme cu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Iohannis din SUA despre intrarea României în programul Visa Waiver: ”Putem avea speranța legitimă să se rezolve într-un viitor apropiat”

Ziare.com acum 6 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit cu liderul SUA, Joe Biden, marți, 7 mai, la Casa Albă, și despre Visa Waiver, adăugând că "obiectivul nostru e să îndeplinim condițiile", lucru care ar urma să se întâmple în "viitorul nu foarte îndepă

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 4 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 42 minute
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum o ora
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 4 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 37 minute
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 4 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 5 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Vremea

București
acum

17°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/18°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°