Pilotul Petru Lazăr a supravieţuit impactului avionului cu solul, el murind carbonizat, după ce aparatul de zbor a luat foc, au stabilit medicii legişti prahoveni, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Medicină Legală Prahova, pilotul a murit carbonizat.
Astfel, Petru Lazăr a supravieţuit impactului avionului cu solul, decesul survenind incendiului produs imediat după ce aparatul de zbor s-a prăbuşit.
Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, care au deschis o anchetă în acest caz, epava avionului a fost ridicată de către reprezentanţii Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, pentru a fi expertizată.
În baza expertizei se va stabili dacă aeronava a avut sau nu defecţiuni care să provoace prăbuşirea.
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, duminică, în localitatea prahoveană Băneşti, pilotul pierzându-şi viaţa. Avionul a căzut pe un câmp, în apropierea unei pensiuni, într-o zonă în care nu se afla nicio persoană.
Petru Lazăr avea 57 de ani şi era pilot de încercare la Aerostar Bacău şi comandor în rezervă. Duminică, el pilota o aeronavă tip "Festival", un avion ultrauşor, proiectat şi produs la Aerostar Bacău.
Potrivit lui Dragoş Dobre, preşedintele Asociaţiei "Aripi româneşti", organizatorul evenimentului de duminică, din Băneşti, pilotul Petru Lazăr executa un zbor în cadrul întrecerii de precizia aterizării prevăzut în programul Băneşti Fly-In.
Reprezentanţii Asociaţiei "Aripi româneşti" au precizat că Băneşti Fly-In nu a fost un show aviatic, ci un eveniment anual de zbor, în cadrul caruia piloţii şi pasionaţii de zbor se întâlnesc pentru a zbura. Spre deosebire de mitingurile aviatice, evenimentele de tip "fly-in" presupun stabilirea unui aerodrom ca punct de întâlnire pentru piloţi, spaţiu în care aceştia p