Intr-un context constrangator, deformat si strict controlat, nu exista decat un raspuns: pentru a supravietui profesional, cei "recuperati" de noul regim nu aveau decat solutia alinierii. Desigur, cu cat mai mici compromisuri. Unele stiinte, impreuna cu gruparile de profesionisti, se trezesc adesea, in sistemele inchise (totalitare), neagreate. Asa s-a intamplat in URSS, cu pedologia sau genetica, intre cele doua razboaie, asa s-a intamplat cu psihologia in Romania, dupa instaurarea regimului stalinist, in anii de dupa razboi si in ultimul deceniu al regimului Ceausescu. De un tratament represiv s-au bucurat atunci si alte domenii (dreptul, literele, istoria, filosofia, sociologia, pedagogia). Exista deja cercetari aplicate, studii competente care dovedesc ingerintele agresive ale politicului in stiinta. Domeniu in plina afirmare, in ansamblul stiintelor socio-umane din perioada interbelica, indeosebi prin dezvoltarea ramurilor aplicative si a orientarii spre experiment, psihologia a devenit deodata, dupa razboi, izolata, pusa intre paranteze sau macar in surdina. O parte insemnata dintre slujitorii ei au devenit persoane indezirabile, fiind reduse la tacere prin metode administrative: dati afara din posturi, anchetati cu duritate, izolati in inchisori, supravegheati de politia politica, aruncati la periferia familiei stiintelor si a societatii. Nu unul sau doi, ci mai mult de zece dintr-o comunitate relativ redusa numeric (de cel mult 25-30) de psihologi vizibili, care faceau cercetari si publicau, au fost intemnitati. Ceilalti, nume importante, desi nu s-au bucurat de acest tratament special, au fost anchetati, intimidati, urmariti informativ, ingraditi in activitatea lor. Toti cei proeminenti, astazi nume reprezentative, recunoscute. Am gasit dosarele lor de ancheta si urmarire la CNSAS, institutia atat de urata de unii „democrati" de azi, care ar vrea sa o desfii