Ieri dimineaţă ieşeam grăbită din scara blocului, când un vecin avea chef de glume. Aşa le spunem noi, uneori, „glume“. Mai ales când ne trezim fără chef şi când nu putem să vedem dincolo de replica cu subînţeles a celuilalt.
M-am uitat indiferentă şi i-am spus pe fugă „mă grăbesc". Vecinul meu, se pare, îşi exersa talentul la flirt. Nu părea nici tipul sincer, dar nici pe departe jucăuş. Mai degrabă, cu efect întârziat. Asta pentru că m-am urcat în maşină şi abia atunci am început să zâmbesc. Şi uite aşa mi-a venit şi mie cheful „de glume". Obosită şi grăbită, am găsit două secunde să-i zâmbesc casierului de la benzinărie, dar şi primului coleg care mi-a ieşit în cale. În drum spre serviciu am sunat un prieten cu care am mai făcut nişte „glume", iar când am ajuns mi-am amintit că trebuie să trimit un SMS, de această dată jucăuş.
Puţini dintre noi spun zilnic cuvântul „flirt" - poate şi pentru că este greu de pronunţat -, dar cu toţii îl punem în aplicare. Şi nu o dată, ci de multe ori pe zi. Şi nu în cinci feluri, ci în toate felurile.
Unii se nasc cu talentul flirtului, alţii sunt la polul opus. La mine depinde de dispoziţie. Uneori sunt nevoită să îl aplic şi când nu am dispoziţia necesară, iar colegii mei ştiu asta. Azi sunt dechisă la „glume", ca să compensez stilul barbar în care i-am tăiat ieri vecinului meu orice elan. Deci, ce spui, vecine? Mă laşi pe mine azi să apăs butonul? De la lift.
Mihaela Dincăeste editor ''Adevărul"
