Ce gluma a istoriei, as adauga eu, de a pune fata in fata, intr-o etapa primordiala, doua "spirite" carora dinamica axiologica a lumii noastre de azi le-ar spune, fara indoiala, "inrudite". Mircea Cartarescu scria, la un moment dat, un foarte interesant text despre relatia "culturii inalte" asa-zicind cu "mondenitatea" (tot asa-zicind). Scriitorul se arata acolo surprins de "vedetismul" construit, in ultima vreme, in jurul personalitatii sale. Dupa "momentul Basescu" - intrat cumva in constiinta nationala - a urmat "cazul Nastase", cel putin la fel de popular. (Se pare ca fostul premier l-ar fi mentionat, la rindul sau, pe autorul Levantului, intr-un context public mai curind lipsit de fior intelectual). A devenit o chestiune mondena, prin urmare, lectura lui Cartarescu, tot asa cum, pe un alt palier, familiarizarea cu Paulo Coelho ori cu Dan Brown este o marca de apartenenta neconditionata la lumea buna. Coafezele, vinzatoarele, iepurasii Playboy, cintaretii, parlamentarii, gardienii publici si fotbalistii citeaza, competent, din Nostalgia, iar lautarii, patiserii, frizerii si maseurii dorm cu Orbitor sub perna. In sfirsit, fara a lungi mult vorba, un intreg univers moldo-vlah - de Halimà - vibreaza la mieunaturile subtile ale vajnicei "momite" Ercul (nu e treaba mea, dar poate ca si complexa revista Elle, unde Cartarescu a acceptat colaborarea, ar avea ceva de comentat pe aceasta tema de interes comunitar). Totul a culminat, spune Cartarescu, in clipa in care a aflat faptul ca fan-ul lui cel mai inversunat ar fi Adrian Copilul Minune, alias Adi DeVito (cum, nu stiati ca bravul manelist s-a autointitulat astfel intr-o clipa de extaz egocentric?). Rafinatul calator printre ruinele vechii Elade ("excursia" respectiva a lui Adi a fost puternic mediatizata, la vremea ei, de catre ProTV) a declarat undeva ca optzecistul bucurestean ramine "scriitorul" lui "preferat". Soc