În “Hering roşu fără muştar”, Alan Bradley ne propune o nouă întâlnire cu eroina sa Flavia de Luce, o fetiţă interesată de experimente chimice, de prepararea otrăvurilor, dar şi de descâlcirea enigmelor poliţiste.

_____________________________

Mama Flaviei a murit într-un accident de alpinism în Tibet. Tatăl, fost colonel, este absorbit de pasiunea sa pentru filatelie şi îşi lasă odraslele  într-o libertate deplină. Copila are şi două surori mai mari, una interesată de literatură, alta de muzică. Ambele o necăjesc pe cea mică, însă aceasta nu le rămâne datoare şi le organizează diverse farse, concepute în laboratorul ei înţesat de pahare Erlenmayer, retorte, lămpi Bunsen şi substanţe pe care trebuie să le mânuieşti cu multă atenţie.

Familia locuieşte pe domeniul Buckshaw, la marginea satului Bishop’s Lacey, executând un ritual cotidian monoton, şi totuşi nu lipsit de farmec.

Atmosfera idilică se destramă, însă, în momentul în care Flavia descoperă, chiar pe pământurile care le aparţin, o ţigancă lovită în cap cu sălbăticie. O salvează, chemând de urgenţă un doctor, dar femeia nu poate spune cine a agresat-o.

Imediat, puştoaica înzestrată cu fler de detectiv anunţă poliţia, dar îşi începe şi cercetările proprii. Nu peste mult timp, evenimentele capătă o întorsătură şi mai gravă, prin găsirea cadavrului unui bărbat, şi dezgroparea scheletului unui băieţel dispărut de-acasă în urmă cu mai mulţi ani.

Flavia se comportă ca un adevărat criminalist, având grijă să nu contamineze scenele crimelor. Alteori, din neglijenţă, din grabă, sau chiar voit, deranjează probele, tăinuieşte informaţii cruciale, spune jumătăţi de adevăr. Ambiţia ei de a descoperi singură vinovatul o pune şi în situaţii periculoase, prin care trece cu zâmbetul pe buze, astfel reuşind să-şi înfrângă frica. Observaţiile şi le notează într-un carneţel, când are răgaz le an