Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nostalgii

Publicat in Dilema Veche, marți 1 martie 2005 ·

Se pare că hormonii masculini sînt foarte perisabili. Nu dispar, dar se transformă. Se transformă în hormoni feminini.

Altfel nu pot să-mi explic cum toate asperităţile şi incisivităţile devin, odată cu trecerea timpului, moliciuni. Toate lucrurile care ne-au enervat cîndva, care ne-au făcut viaţa friptă şi cărora eram dispuşi să le răspundem pe măsură, care ne făceau să ne crească adrenalina şi spiritul combativ, se preschimbă, încet-încet, prin colţurile umede ale memoriei noastre, în umbre ce trezesc nostalgii. Ţepii bărbăteşti ai obrazului neras se subţiază, se înmoaie şi devin puf de piersică. Adicătelea cu femeia începe totul şi totul sfîrşeşte prin a deveni femeie - aţi văzut ce chestie adîncă am ajuns să scot? (Vă scutesc, totuşi, de "animus/anima" şi alte chestii deştepte de tipul ăsta.) Păi bine, mă: frumos îţi şade ţie să suspini cu duioşie şi să laşi să cadă o lacrimă din colţul ochiului cînd auzi vreo melodie de-a formaţiei ABBA? Tu, care cîndva bravai adăugînd un "L" în momentul în care vorbeai despre ea? Sau să laşi deoparte andrelele şi flaneaua cînd în urechi îţi răsună vreun refren de-al stupizilor ălora de BoneyM? Sau să ţi se pară simpatici, maică, fătălăii ăia de Depeche Mode - cînd pe vremuri să fii depeşar era cuvînt de ocară? Sau să te bucuri - ca zilele trecute - că ai descoperit în laptop-ul lui Cristi Ghinea "Magistrala albastră" a lui Dan Spătaru & Mirabela Dauer, să-ţi aminteşti de "clipul" lor de pe pod, pe care nu puteai să-l suporţi, şi să le dai să asculte şi colegilor de redacţie, cu un clin d'oeil melancolic? Să devii visător cînd, împreună cu amicii, îţi aminteşti de Cireşarii? Să-i evoci cu nostalgie pe Tic şi pe Ursu şi să uiţi cît de subliminal-propagandistice erau romanele copilăriei tale? Să uiţi tu că în "Cavalerii florii de cireş" omul cel rău era un spion vîndut Occidentului, iar în "Aripi de zăpadă" Buboiu şi N

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 49 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 58 minute
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Burduja, după ce Dan Vîlceanu l-a agresat în Parlament pe Florin Roman: Trebuie să răspundă pentru faptele sale. Nu putem tolera asemenea gesturi şi ele trebuie sancţionate exemplar

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei Sebastian Burduja a declarat că se bucură de faptul că Dan Vîlceanu nu mai este coleg de partid cu el. „A avut un comportament nedemn şi pentru dânsul şi pentru o democraţie în anul 2024. Trebuie să răspundă pent

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 3 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 46 minute
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 3 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 2 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Republica Moldova, prima ţară care a semnat un parteneriat de Securitate şi Apărare cu UE

Mediafax acum 4 ore
„Moldova este prima ţară care a semnat un Parteneriat pentru Securitate şi Apărare cu UE”, a scris Borrell pe X. „Acest parteneriat va spori capacitatea de rezistenţă a ţării. El ne va permite să abordăm împreună provocările comune în materie de sec

Vremea

București
acum

22°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

18°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/26°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°