Chiar şi la 25 de ani de la moartea celebrei cercetătoare românce, prof. dr. Ana Aslan, zeci, chiar sute de mii de oameni din întreaga lume apelează la terapiile şi produsele descoperite de aceasta.

Numai în România, anual, se tratează peste 14.000 de români la Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie, în spitalele de la Otopeni şi din Bucureşti, dar şi sute de pacienţi străini veniţi de peste mări şi ţări pentru a beneficia de tratamentul Aslan, binecunoscut şi apreciat peste tot în lume.

Clădirea din strada Căldăruşani încă poartă efigia Reginei Carmen Sylva

Oamenii care s-au tratat prima dată aici, revin anual pentru a continua terapia de 14 zile, cât durează o şedinţă completă la acest institut. Sunt persoane care vin de peste douăzeci de ani, cum ar fi familia din Alexandria, cu care am vorbit şi căreia din motive întemeiate nu-i dăm numele.

Pe soţii „A“ i-am întâlnit într-una dintre rezervele institutului, din strada Căldăruşani, „veniţi să îmbătrânească frumos“. „Venim aici de peste douăzeci de ani şi suntem foarte mulţumiţi, vrem să venim şi la anul, ne-am programat deja în noiembrie. Să vedem, însă, dacă vom găsi locuri“, îmi spune domnul, trecut bine de 65 ani, după părerea mea.

Aici, pacienţii mai vechi, care vin an de an, nu prea îşi mai arată vârsta reală, ei părând mult mai tineri şi vioi decât sunt de fapt, după anii din buletin.

Problema cea mare pentru pacienţi, vechi sau noi, nu este criza sau lipsurile materiale ale spitalului, peste care pot trece cu uşurinţă uneori, ci lipsa locurilor de tratament pentru anul viitor.

La Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie tot timpul locurile sunt ocupate din plin, devenind insuficiente chiar dacă are o capacitate de 600 paturi, 300 la Otopeni şi 300 în Bucureşti. Străinii au locuri separate faţă de pacienţii a