Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Supravieţuitorii crizei, premiaţi de Camera de Comerţ şi Industrie

Publicat in Adevarul, vineri 29 octombrie 2010 ·

În ciuda problemelor generate de criză, 858 de companii au fost premiate aseară în cadrul Galei “Topul firmelor”, dintre care 373 au fost clasate pe primele trei locuri, pentru anul financiar 2009.

Organizat la restaurantul Europeca de către Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului (CCI) Dolj, evenimentul a reunit peste 400 de persoane. Clasamentul realizat la cea de-a XVII-a ediţii a Galei a cuprins mai multe domenii de activitate precum cercetare şi dezvoltare şi high tech, industrie, agricultură, pescuit, piscicultură, construcţii, servicii, comerţ, turism. Un număr de 46 de firme au primit trofee de excelenţă pentru prezenţa de 5 ani consecutivi pe unul din primele 3 locuri în Top, iar 55 de companii au primit distincţii de excelenţă pentru 3 ani consecutivi în primele 3 locuri în Top.

Pentru prima dată de la organizarea primei ediţii a Topului a fost acordat Trofeul Creativităţii pentru 10 companii care s-au remarcat în 2009 în domeniul inovării. A fost acordat şi Trofeul Top 100. Potrivit lui Ioan Vigaru, preşedintele CCI Dolj, managerii doljeni au manifestat un interes mai mare pentru top la ediţia din 2010, faţă de ediţiile precedente. Au fost de asemenea premiate companii locale care au avut o contribuţie majoră la dezvoltarea economică a judeţului Dolj, prin nivelul cifrei de afaceri realizată în anul 2009.

20% din firme eligibile

Cu toate acestea oamenii de afaceri prezenţi la eveniment au declarat faptul că efectele crizei s-au resimţit din plin anul trecut, menţinîndu-se însă şi în 2010. Dintr-un total de 16.606 de societăţi care au depus bilanţul contabil aferent anului 2009 la nivelul judeţului Dolj, doar 20% au fost considerate eligibile (3.317 firme )şi numai 373 au urcat pe podium pe primele trei locuri. Indicatorii utilizaţi pentru clasificarea firmelor au fost: cifra de afaceri netă, profitul şi rata profitului

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 6 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 54 minute
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 8 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 10 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 9 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 9 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

După 20 de ani pe profit, Gazprom anunță că a înregistrat în 2023 pierderi de aproape 7 miliarde de dolari

HotNews acum 10 ore
De la un profit de 29 miliarde de dolari în 2021, înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, gigantul energetic rus Gazprom a ajuns în 2023 la pierderi totale de 6,9 miliarde de dolari, din cauza pierderii exporturilor pe piața europeană ca sancț

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 12 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

vin.

9°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°