Trei ieșeni vor fi nevoiți să dea socoteală în fața judecătorilor, după ce au fost acuzați că au cerut bani de la studenți pentru ca aceștia să promoveze examenele de la o facultate.
Procurorii i-au trimis ieri în judecată pe Alexandru Drăgulin (25 de ani), Atena Cristiana Grădinaru (40 de ani) și Sanda Elena Dodan, pentru trafic de influență în formă continuată.
Conform anchetatorilor, în perioada septembrie – octombrie 2010, Alexandru Drăgulin a cerut bani de la patru studenți, colegi de-ai săi, pentru a le facilita promovarea examenelor de la Facultatea de Construcții, din cadrul Universității Tehnice „Gh. Asachi“ din Iași (UTI).
Oamenii legii au precizat că cei patru studenți i-au dat lui Drăgulin în total 3.350 de lei și 550 de euro. Acesta le-ar fi promis că le poate facilita promovarea examenelor la doi profesori, respectiv la Nicu M. și Octavian R.
Câteva mii de lei
Procurorii au menționat că unul dintre cei patru a decis să formuleze plngere împotriva lui Drăgulin, deoarece, după ce a dat banii, nici nu a promovat examenul respectiv.
Astfel, pe fir au intrat procurorii, care au solicitat interceptarea convorbirilor telefonice purtate de tânăr și care, în acest mod, au ajuns și la Grădinaru și Dodan.
Anchetatorii au afirmat că, în aceeași perioadă, Grădinaru ar fi cerut și primit 4.400 de lei de la patru studenți, pentru același motiv: „aranjarea“ examenelor. Femeia le-ar fi promis studenților că vor promova examenele la profesorul Felix S.
De asemenea, oamenii legii au susținut că, în luna septembrie a aceluiași an, Dodan ar fi primit 3.100 de lei de la alți cinci studenți, spunându-le că le poate „aranja“ examenele la același cadru didactic.
„La audieri, învinuiții au recunoscut comiterea faptelor“, a precizat Carmina Pascal, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.
Anchetatorii au adăug