Secretari de stat, consilieri, prieteni politici ai Cabinetului Victor Ponta vor fi răsplătiţi financiar. Măsurile au fost luate de Guvern în doi paşi: primul - a fost adoptată o Ordonanţă prin care indemnizaţiile membrilor în CA şi AGA ale companiilor cu capital majoritar de stat cresc considerabil; al doilea pas – propuneri noi pentru componenţa CA şi AGA la companiile menţionate.
Ordonanţa Guvernului, care mai aşteaptă doar promulgarea, prevede o creştere a indemnizaţiilor pentru membrii CA şi AGA de la 1 la 25% din indemnizaţia directorilor de companii. Mai mult, indemnizaţia directorilor generali ai companiilor de stat ce fusese fixată la 4.700 de lei a fost eliminată. Astfel, “toţi directorii şi membrii CA numiţi politic de către USL au fost transformaţi peste noapte în manageri bine plătiţi, cu beneficii pe măsura celor privaţi. Asistăm, practic, la o satisfacere a clientelei politice pe banii statului”, constata fostul ministru de Finanţe Gheorghe Ialomiţianu într-un comunicat, în 22 octombrie, la publicarea Ordonanţei în Monitorul Oficial.
Mai mulţi secretari de stat din ministere şi doi consilieri ai premierului Victor Ponta au fost propuşi să facă parte din AGA sau CA de la Electrocentrale Bucureşti, Nuclearelectrica, Electrica, Hidroelectrica sau Complexul Energetic Oltenia, anunţă Mediafax.Ioana Maria Petrescu, consilier de stat la Cancelaria premierului, a fost propusă ca reprezentant al statului în AGA a societăţii Electrocentrale Grup Bucureşti.
Surse oficiale au declarat că pe lista de propuneri a fost inclusă şi Geanina Cristina Puşcaşu, actual consilier de stat în Guvern şi fostă asistentă la Bruxelles a europarlamentarului Daciana Sârbu, pentru postul de reprezentant a statului în AGA la Nuclearelectrica. În acelaşi timp, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Gigel Paraschiv a fost propus pentru AGA la Societatea Comercia