Judecarea cererii de anulare a ordonantei de urgenta, prin care Guvernul a restructurat fostul arbitru telecom (ANRCTI), a fost amanata pentru data de 10 decembrie a acestui an, a declarat pentru HotNews.ro, Dan Georgescu, fostul presedinte al acestei autoritati, demis in luna august de premierul Calin Popescu Tariceanu. Daca justitia declara neconstitutionala aceasta ordonanta de urgenta, actul este anulat, revenindu-se la situatia anterioara desfiintarii acestei autoritati.
"S-a amanat judecarea de pe data de 26 noiembrie pana pe 10 decembrie, deoarece Guvernul a depus niste intampinari prin care a cerut sa fie parte in proces si ANC, dar si datorita faptului ca primul ministru, desi este citat nu si-a stabilit inca un aparator. De asemenea, pe 2 decembrie 2008, se judeca pe fond anularea deciziei primului ministru privind revocarea mea din functie si numirea domnului Nistoran la conducerea ANRCTI", a declarat Dan Georgescu.
Pe 17 noiembrie, Dan Georgescu declara pentru HotNews.ro ca a atacat in instanta Ordonanta de Urgenta 106/2008 prin care s-a restructurat vechea autoritate, infiintandu-se alta, cu atributii extinse, ANC, atentionand ca noul act stirbeste grav independenta autoritatii fiind mult mai permisiv privind motivele prin care poate fi demis un sef de reglementare.
"Am depus o actiune in instanta pentru declararea neconstitutionalitatii Ordonantei 106/2008 prin care s-a restructurat ANRCTI si s-a infiintat ANC. Nu stiu termenul in care se va judeca aceasta cerere, dar ea va fi trimisa Curtii Constitutionale. Daca justitia declara neconstitutionala aceasta ordonanta de urgenta, actul este anulat, si se revine la fosta ANRCTI, eu urmand a fi presedintele acesteia, conform hotararii instantei care a suspendat decizia premierului”, a precizat atunci Dan Georgescu.
In aceeasi zi, comisarul european pentru telecomunicat